Blinken avertizează Azerbaidjanul asupra tensiunilor cu Armenia

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a discutat miercuri cu preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev despre importanţa avansării procesului de pace cu Armenia, subliniind că "nimic nu justifică o creştere a tensiunilor la graniţa" cu această ţară, potrivit unui comunicat difuzat de Departamentul de Stat, relatează AFP şi Reuters.
AGERPRES - joi, 04 apr. 2024, 08:45
Blinken avertizează Azerbaidjanul asupra tensiunilor cu Armenia

În cadrul unei convorbiri telefonice, Blinken a subliniat „că nimic nu justifică o creştere a tensiunilor crescute la graniţă şi a avertizat împotriva acţiunilor şi a retoricii agresive din ambele părţi care ar compromite perspectivele de pace”, se arată în comunicatul difuzat de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Şeful diplomaţiei americane se află la Bruxelles pentru o reuniune NATO.

El urmează să participe vineri la o reuniune trilaterală cu premierul armean Nikol Paşinian şi liderii Uniunii Europene.

Blinken a reamintit în continuare „că Azerbaidjanul trebuie să-şi respecte obligaţiile şi angajamentele internaţionale în ceea ce priveşte drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi a cerut eliberarea persoanelor deţinute pe nedrept”, potrivit comunicatului.

Armenia şi Azerbaidjanul, ţări vecine şi rivale din Caucaz, s-au acuzat reciproc marţi că au deschis focul la graniţă, unde incidente de acest tip sunt frecvente şi uneori mortale.

Ţările au purtat două războaie, în anii 1990 şi în 2020, pentru controlul enclavei Nagorno-Karabah, recucerită în cele din urmă în septembrie 2023 de către forţele azere.

După această recucerire completă, aproape întreaga populaţie armeană a regiunii – peste 100.000 de persoane – a fugit în Armenia.

În luna decembrie, cele două ţări au efectuat un schimb de prizonieri văzut ca un progres diplomatic, care a reînviat speranţa de pace. Situaţia rămâne instabilă, în pofida mai multor runde de negocieri mediate de puteri străine, între care Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
CJUE obligă Malta să stopeze programul tip pașaport de aur
CJUE obligă Malta să stopeze programul tip pașaport de aur
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis marți că Malta trebuie să pună capăt programului de tip pașaport de aur, prin care acordă cetățenia în schimbul direct al unor......
VIDEO Noua centrală pe gaze de la Arad a ajuns la 30%, centrala veche se dărâmă
VIDEO Noua centrală pe gaze de la Arad a ajuns la 30%, centrala veche se dărâmă
Lucrările la noua centrală în cogenerare de la Arad avansează, potrivit informațiilor și imaginilor publicate de firma ...
Pericol pentru România. Guvernul trebuie să acţioneze urgent pentru a accelera consolidarea fiscală pentru a a „stăpâni” creșterea deficitului bugetar – Moody’s Analytics
Pericol pentru România. Guvernul trebuie să acţioneze urgent pentru a accelera consolidarea fiscală pentru a a „stăpâni” ...
Războiul din Ucraina, majorarea cheltuielilor militare şi alegerile au contribuit la creşterea împrumuturilor în Europa ...
FIDELIS – A patra ediţie a programului în perioada 9-16 mai. Ce dobânzi vor avea titlurile de stat
FIDELIS – A patra ediţie a programului în perioada 9-16 mai. Ce dobânzi vor avea titlurile de stat
Ministerul Finanţelor lansează a patra ediţie FIDELIS din 2025, ce se va desfăşura între 9 şi 16 mai şi care vine ...