Blinken avertizează Beijingul că Statele Unite vor răspunde cu sancțiuni în cazul în care China va ajuta Rusia cu arme și muniții

Dacă Beijingul va furniza arme sau muniţii Rusiei, Statele Unite nu vor ezita să sancţioneze companiile şi persoanele chineze implicate în astfel de operaţiuni, întrucât Washingtonul consideră că toate ţările trebuie să respecte sancţiunile pe care Statele Unite le-au impus Rusiei după ce aceasta a pornit războiul contra Ucrainei, a transmis marţi secretarul american de stat Antony Blinken în timpul unei vizite oficiale în Kazahstan.
AGERPRES - mar, 28 feb. 2023, 17:32
Blinken avertizează Beijingul că Statele Unite vor răspunde cu sancțiuni în cazul în care China va ajuta Rusia cu arme și muniții

„Ceea ce pot spune este că am avertizat foarte clar China asupra implicaţiilor şi consecinţelor de a da curs furnizării acestui sprijin” letal pentru Moscova, a semnalat Blinken, potrivit agenţiei EFE, la o conferinţă de presă după o reuniune desfăşurată la Astana cu statele central-asiatice foste republici sovietice, relatează Agerpres.

„De exemplu, nu vom ezita să luăm măsuri împotriva companiilor chineze sau persoanelor care încalcă sancţiunile noastre sau se implică într-un alt mod în sprijinirea efortului de război al Rusiei”, a indicat secretarul american de stat.

El a adăugat că Washingtonul a transmis aceste avertismente în baza „informaţiilor de care dispunem, conform cărora China examinează trecerea de la sprijinul neletal, pe care unele companii îl oferă efortului de război rus în Ucraina, la un sprijin material letal”.

„Sper că China ia foarte în serios ceea ce spunem”, a insistat Blinken, care a susţinut că un eventual ajutor militar chinez pentru Rusia va însemna nu doar o „gravă problemă” pentru relaţiile Chinei cu SUA, „ci şi o gravă problemă pentru legăturile sale (ale Chinei – n.red.) cu ţările din întreaga lume”.

De la începutul războiului în Ucraina, China s-a abţinut să ofere Rusiei ajutor militar, dar, conform unor surse din interiorul serviciilor americane de informaţii, ar înclina la ora actuală să facă un asemenea pas. Potrivit unor astfel de surse citate de CNN, guvernul de la Beijing ar intenţiona să livreze Moscovei drone şi muniţii.

Eventuale livrări masive de muniţii chineze către Rusia ar risca să debalanseze în favoarea acesteia războiul purtat în Ucraina, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniţii. Însuşi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a semnalat că armata ucraineană consumă de câteva ori mai multe muniţii decât pot produce statele Alianţei, ale căror stocuri de muniţii au fost în plus diminuate semnificativ în urma ajutorului militar oferit Ucrainei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...