Blinken neagă informațiile potrivit cărora Statele Unite urmează să încheie un nou acord nuclear cu Iranul (Video)

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a dezminţit vineri orice acord cu Iranul în domeniul nuclear, dând asigurări că informaţiile de presă potrivit cărora un astfel de acord este pe punctul de a fi încheiat sunt inexacte, notează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 17 iun. 2023, 10:25
Blinken neagă informațiile potrivit cărora Statele Unite urmează să încheie un nou acord nuclear cu Iranul (Video)

„Fiind vorba de Iran, unele dintre informaţiile pe care le vedem despre un acord nuclear sau, pe de altă parte, despre deţinuţi, sunt pur şi simplu inexacte şi nu sunt adevărate”, a declarat Antony Blinken ca răspuns la o întrebare într-o conferinţă de presă.

Informaţii recente publicate de diverse media asigură că Washingtonul şi Teheranul ar fi aproape de încheierea unui acord interimar pentru a înlocui acordul privind programul nuclear iranian din 2015, muribund de la retragerea unilaterală a Statelor Unite în 2018.

De asemenea, Iranul a dezminţit aceste informaţii.

Dar acest lucru intervine într-un context de relansare a discuţiilor între occidentali şi iranieni centrate pe problema nucleară.

Un înalt responsabil diplomatic iranian a discutat luni la Abu Dhabi cu reprezentanţi francezi, britanici şi germani despre o serie de probleme strategice, printre care programul nuclear iranian, potrivit unor surse diplomatice.

Teheranul a confirmat luni că poartă discuţii indirecte cu Statele Unite prin intermediul sultanatului Oman.

Blinken a reiterat vineri poziţia americană conform căreia Statele Unite „sunt hotărâte ca Iranul să nu obţină niciodată o armă nucleară” şi că, pentru a realiza acest lucru, „toate opţiunile rămân pe masă”.

„Continuăm să credem că diplomaţia este cea mai eficientă cale de a realiza acest lucru, dar nu există un acord şi informaţiile afirmând contrariul sunt inexacte”, a spus el.

El a adăugat că, de asemenea, nu există niciun „acord” cu privire la eliberarea unor cetăţeni americani în Iran sau schimburi de prizonieri.

Cel puţin trei americani de origine iraniană sunt închişi în Iran, printre care omul de afaceri Siamak Namazi, arestat în octombrie 2015 şi condamnat la zece ani de închisoare pentru spionaj.

Te-ar mai putea interesa și
A1 Sibiu – Pitești: Când începe construcția primului tunel de autostradă din România forat cu TBM
A1 Sibiu – Pitești: Când începe construcția primului tunel de autostradă din România forat cu TBM
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis sâmbătă imagini cu șantierul celei mai lungi secțiuni din Autostrada A1......
Ce planuri are gigantul PepsiCo pentru a contracara puterea de negociere tot mai mare a magazinelor
Ce planuri are gigantul PepsiCo pentru a contracara puterea de negociere tot mai mare a magazinelor
Producătorul din industria alimentară și a băuturilor PepsiCo, cu două fabrici în Popești-Leordeni și Dragomirești, ...
Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate similare celor prevăzute de articolul 5 al organizației – surse
Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate ...
Preşedintele american Donald Trump i-a propus preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Ucraina să primească garanţii ...
ANM: Cod portocaliu de caniculă pentru trei județe și Cod galben pentru 16 județe sămbătă. Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 25 de județe de duminică până luni
ANM: Cod portocaliu de caniculă pentru trei județe și Cod galben pentru 16 județe sămbătă. Cod galben de instabilitate ...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă pentru trei judeţe şi o atenţionare ...