Blocaj în negocierile dintre Ucraina şi Rusia privind preţul gazului. Discuţiile vor continua

Economica.net
10 06. 2014
gaze_4344566532_32696900

‘Toate punctele au fost discutate’, ‘au fost propuse soluţii’ şi ‘discuţiile vor fi reluate marţi seară la ora 21.00 (19.00 GMT) sau miercuri dimineaţă la ora 09.00 (07.00 GMT)’ la Bruxelles, a declarat înaltul oficial european după şapte ore de negocieri dificile începute luni seară împreună cu reprezentanţii celor două părţi.

‘Avem chestiuni încă deschise şi poziţii diferite’, a explicat el. ‘Cele două părţi trebuie să-şi consulte guvernele şi liderii’, a precizat el.

‘Nu am ajuns la un acord şi nu am făcut progrese, dar există o veste bună, negocierile vor continua’, a spus la rândul său ministrul ucrainean al energiei, Iuri Prodan.

‘Vrem o soluţie globală care să regleze chestiunea preţului gazului şi plata datoriei, dar nu putem accepta mecanismul de calcul al preţului propus de Gazprom’, a explicat el.

‘Vrem un preţ echitabil şi bazat pe piaţă’, a insistat Prodan.

Omologul său rus Aleksandr Novak a spus că a solicitat plata la 10 iunie a unei sume de 1,47 de miliarde de dolari, reprezentând valoarea facturilor pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013.

Dacă însă nu se va ajunge la un acord privind plata acestei sume la data menţionată, Rusia va solicita şi plata a 500 de milioane de dolari pentru livrările din lunile aprilie şi mai 2014′, a adăugat el. ‘Rusia vrea să ajungă la un acord şi este constructivă’, a dat asigurări Novak.

Negocierile dintre Gazprom şi Naftogaz vizează ajungerea la un acord asupra unui plan de plată a datoriei pentru gazul livrat de Rusia, pe care Gazprom o evaluează la 2,2 miliarde de dolari.

De asemenea, trebuie să se ajungă la un acord asupra preţului gazului vândut de Gazprom companiei Naftogaz, precum şi asupra cantităţilor. Preţul ar urma să se situeze între 268 şi 480 de dolari pentru mia de metri cubi, notează AFP. Ucraina a cumpărat circa 30 de miliarde de metri cubi de gaz în 2013.