Blocul Naţional Sindical deschide patru centre de suport în Bucureşti, Brăila, Craiova şi Cluj-Napoca
„Aceste locaţii au fost selectate strategic pentru a acoperi o arie geografică cât mai extinsă şi pentru a facilita accesul lucrătorilor din diverse sectoare de activitate la servicii esenţiale oferite de BNS, atât în teren, cât şi în format online. Echipele BNS din aceste centre sunt formate din experţi specialişti în dreptul muncii, economie şi comunicare/recrutare”, precizează BNS, transmite Agerpres.
Acest proces de consolidare instituţională este derulat de Blocul Naţional Sindical, în calitate de beneficiar, prin proiectul „BNS, o confederaţie sindicală pentru Mileniul III”, proiect finanţat din Fondul Social European prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027, având ca obiectiv principal creşterea capacităţii BNS şi a structurilor afiliate acestuia, de a acţiona în calitate de partener social relevant în cadrul proceselor specifice dialogului social la toate nivelurile.
Obiectivele centrelor suport includ: consultanţă şi asistenţă juridică, respectiv consiliere juridică pentru organizaţiile membre şi membrii acestora, pregătire pentru reprezentare în instanţă şi reprezentare în faţa autorităţilor, asistenţă în redactarea şi administrarea contractelor colective de muncă, consultanţă privind legislaţia muncii.
De asemenea, oferă suport în negocierea contractelor colective de muncă şi anume: suport în elaborarea şi negocierea contractelor colective de muncă, cât şi a acordurilor colective în vederea asigurării unei salarizări corecte, condiţii de muncă echitabile cât şi în vederea obţinerii unor beneficia corespunzătoare ca urmare a proceselor de negociere colectivă. Oferă, totodată, şi consultanţă în strategia de negociere, mediere între părţile implicate, analiză şi îmbunătăţire a propunerilor de contracte colective.
Centrele suport deschise de BNS mai oferă consultanţă în comunicare care vizează dezvoltarea strategiilor de comunicare, traininguri de comunicare pentru liderii sindicali, gestionarea crizelor de comunicare, crearea de materiale informative şi de promovare; recrutare şi crearea de noi organizaţii: exercitarea drepturilor fundamentale ale omului, cum ar fi libertatea de asociere, dreptul la negociere colectivă şi dreptul la grevă, sunt esenţiale pentru o democraţie sănătoasă. În acest sens, BNS îşi propune extinderea mişcării sindicale prin atragerea de noi membri şi prin formarea de noi organizaţii sindicale.
Nu în ultimul rând, se oferă consultanţă în derularea de campanii de recrutare, în înfiinţarea de noi sindicate, training pentru liderii noilor organizaţii, suport logistic şi operaţional pentru noile structuri sindicale.
Potrivit BNS, centrul suport din Bucureşti deserveşte zonele Bucureşti, Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, centrul din Brăila – Brăila, Galaţi, Vrancea, Buzău, Tulcea, Constanţa, Iaşi, Bacău, Vaslui, Neamţ, Suceava, Botoşani, centrul din Craiova – Dolj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Arad, iar centrul din Cluj – Cluj, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj, Bihor, Satu-Mare.
Deschiderea acestor centre reflectă angajamentul Blocului Naţional Sindical de a sprijini activ membrii de sindicat şi de a promova drepturile lucrătorilor la nivel naţional, au transmis reprezentanţii BNS.