Bloomberg: Daimler împreună cu Geely vor să ofere în China servicii ride-hailing

Producătorul auto german Daimler AG este în negocieri cu grupul auto chinez Geely pentru înfiinţarea unei societăţi mixte care să ofere în China servicii de ride-hailing (comanda unei maşini prin intermediul unei aplicaţii) şi car-sharing (rezervarea unui automobil cu şofer), a anunţat Bloomberg citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 09 oct. 2018, 15:20
Bloomberg: Daimler împreună cu Geely vor să ofere în China servicii ride-hailing

Detaliile privind societatea mixtă încă trebuie finalizate iar Daimler vrea să concureze liderul Didi Chuxing (echivalentul chinez al aplicaţiei de transport Uber) pe piaţa sa internă, susţin sursele.

„Avem un dialog constructiv cu omologii noştri chinezi. Cred că există mai multe oportunităţi decât riscuri. Situaţia este promiţătoare”, a afirmat săptămâna trecută şeful Daimler, Dieter Zetsche.

Anul acesta, Geely a achiziţionat o participaţie de aproape 10% (în valoare de aproximativ nouă miliarde de dolari) în Daimler. Geely susţine că vrea o alianţă cu Daimler, care dezvoltă vehicule electrice şi autonome, pentru a răspunde provocărilor venite de la noile rivale, cum ar fi Tesla şi Uber.

Separat, Daimler a anunţat că vânzările grupului au scăzut în septembrie din cauza dificultăţilor logistice asociate cu introducerea noilor proceduri mai stricte de testare a poluării (WLTP).

Toţi producătorii trebuie să îşi testeze vehiculele utilizând WLTP, înainte ca acestea să fie puse în vânzare. Însă noua procedură armonizată la nivel mondial de testare a vehiculelor uşoare (WLTP), bazată pe date obţinute în condiţii reale de drum, a generat emisii mai mari de dioxid de carbon pentru anumite vehicule, întârziind certificarea oficială şi vânzările.

Livrările Mercedes-Benz, divizia de lux a Daimler, au scăzut luna trecută cu 8,2% pe plan global, la 202.819 vehicule, în timp ce în primele nouă luni din acest an vânzările au înregistrat un declin de 0,1%, la 1,17 milioane de unităţi.

Recent, Daimler a avertizat că în trimestrul trei din 2018 câştigurile Mercedes vor fi „semnificativ mai scăzute” decât cele înregistrate în
precedentele trei luni – 1,9 miliarde de euro – din cauza noilor proceduri mai stricte de testare a poluării. În acest an, grupul german
se aşteaptă la un profit „uşor mai scăzut” decât cel înregistrat anul trecut – 14,7 miliarde de euro.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Te-ar mai putea interesa și
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină a încetat
Situația de urgență în aprovizionarea cu țiței și motorină a României, instituită pe data de 28 iulie 2025, a încetat, a transmis marți Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă,......
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în caz de boli grave
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea acordării de plăți anticipate din Pilonul II de pensii în ...
Reprezentanții patronatului Concordia propun posibilitatea efectuării de plată anticipată din Pilonul 2 de pensii în ...
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja Kallas
UE continuă să vizeze economia Rusiei, iar următorul pachet de sancțiuni ar urma să fie gata luna viitoare – Kaja ...
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a declarat marți că Uniunea Europeană (UE) va continua să vizeze economia de ...
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Liderii europeni și-au adaptat limbajul, pentru a nu-l supăra pe Trump. Armistițiu a devenit oprire a masacrelor
Apelurile pentru un armistițiu în Ucraina s-au încheiat și locul lor a fost luat în discursul liderilor europeni de ...