Bloomberg: Directorul general al Băncii Mondiale, bulgara Kristalina Georgieva, favorită la preluarea postului de preşedinte al CE

Liderii UE analizează posibilitatea ca directorul general al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva, să fie următorul preşedintele Comisiei Europene, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - mie, 15 mai 2019, 08:16
Bloomberg: Directorul general al Băncii Mondiale, bulgara Kristalina Georgieva, favorită la preluarea postului de preşedinte al CE

Această funcţie este una dintre cele trei poziţii de top din instituţiile comunitare care devine vacantă în următoarele luni, alături de preşedinţia Consiliului European şi a Băncii Centrale Europene (BCE).

În timp ce guvernele sunt angajate în negocieri intense pentru aceste poziţii, liderii au discutat potenţialele nominalizări săptămâna trecută la Sibiu, în cadrul summitului consacrat viitorului post-Brexit al UE, iar Kristalina Georgieva, din Bulgaria, a fost desemnată ca unul dintre principalii competitori la preşedinţia Comisiei Europene, susţin sursele. Liderii europeni ar urma să-şi prezinte lista scurtă de opţiuni la un alt summit, care va avea loc în 28 mai la Bruxelles, după alegerile de săptămâna viitoare pentru Parlamentul European.

Kristalina Georgieva a ocupat în trecut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi în perioada 2014 – 2016 a fost comisar pentru buget, supervizând prima reducere a bugetului multianual al UE.

Ea a lucrat pentru prima dată în 1993 pentru Banca Mondială şi din 2017 este director general al instituţiei financiare mondiale. Un purtător de cuvânt al Băncii Mondiale a precizat că instituţia nu comentează asupra speculaţiilor privind angajaţii săi.

Ca şi actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Kristalina Georgieva este membru al alianţei de centru-dreapta, care se estimează că va obţine cele mai multe mandate în Parlamentul European, ceea ce ar sprijini candidatura sa pentru a conduce executivul comunitar.

De asemenea, multe guverne din UE cred că e rândul ca o femeie să deţină pentru prima dată una din poziţiile cheie şi fac presiuni să fie desemnată o reprezentantă din Europa de Est, susţin sursele.

Numirea sa ar oferi Franţei şi Germaniei, cele mai puternice economii ale UE, oportunitatea de a deţine cel puţin una dintre celelalte două poziţii de top din instituţiile comunitare.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump cere Curții Supreme să suspende legea care ar duce la închiderea aplicației chinezești TikTok pe teritoriul SUA
Donald Trump cere Curții Supreme să suspende legea care ar duce la închiderea aplicației chinezești TikTok pe teritoriul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, i-a cerut vineri Curţii Supreme să suspende legea ce ameninţă aplicaţia TikTok cu interdicţia în Statele Unite în cazul în care compania-mamă......
Guvernul canadian depune eforturi pentru a evita un război comercial cu SUA conduse de Trump. Doi miniștri de la Ottawa au negociat la Mar-a-Lago cu doi viitori oficiali americani (Video)
Guvernul canadian depune eforturi pentru a evita un război comercial cu SUA conduse de Trump. Doi miniștri de la Ottawa ...
Miniştri ai Guvernului canadian au discutat vineri în Florida cu echipa preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, în contextul ...
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere Guvernului să renunțe la înghețarea valorii punctului per serviciu medical, prevăzută în Ordonanța „Trenuleț”
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă cere Guvernului să renunțe la înghețarea valorii punctului ...
Patronatul Medicilor Specialişti cu Practică Independentă critică articolul din proiectul Ordonanţei "Trenuleţ" care ...
Un incendiu puternic a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului rock „The Doors”
Un incendiu puternic a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului rock „The Doors”
Un incendiu de proporţii a distrus Hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru ...