Bloomberg: Discuţiile dintre Italia şi Uniunea Europeană pe tema susţinerii băncilor s-au blocat

Discuţiile dintre autorităţile italiene şi Comisia Europeană cu privire la recapitalizarea Banca Monte dei Paschi di Siena SpA şi a altor bănci italiene au ajuns într-un impas provocat de obligarea creditorilor să suporte unele pierderi, dacă vor fi utilizate şi fonduri de la contribuabili, au declarat, joi, pentru Bloomberg, o serie de surse din apropierea discuţiilor.
Economica.net - J, 07 iul. 2016, 07:47
Bloomberg: Discuţiile dintre Italia şi Uniunea Europeană pe tema susţinerii băncilor s-au blocat

Potrivit surselor, planul susţinut de autorităţile italiene este cel al unei recapitalizări preventive, în conformitate cu o serie de prevederi comunitare care permit guvernelor să acorde, temporar, ajutoare de stat băncilor, dacă testele de stres scot în evidenţă un deficit de capital.

Italia susţine că, în conformitate cu acest scenariu, deţinătorii de obligaţiuni la bănci ar trebui să suporte costuri foarte mici, pentru că prevederile nu îi obligă să împartă şi pierderile băncilor. Însă, Italia şi Comisia Europeană nu au ajuns încă la un acord, pentru că au o interpretare diferită a regulilor, precizează sursele.

În plus, dacă planul susţinut de autorităţile italiene va fi adoptat, ar putea fi utilizat ca model şi de alte state.

În condiţiile în care băncile italiene au în portofolii credite neperformante în valoare de aproximativ 360 de miliarde de euro, Guvernul de la Roma a discutat cu autorităţile de reglementare soluţii pentru sprijinirea instituţiilor financiare, pe fondul scăderii acţiunilor în urma referendumului la care britanicii au votat pentru ieşirea din UE. Lorenzo Bini Smaghi, fost membru în bordul executiv al Băncii Centrale Europene şi în prezent preşedintele grupului bancar francez Societe Generale, a apreciat miercuri că criza din sistemul bancar italian ar putea să se extindă în restul Europei, iar regulile care limitează ajutoarele de stat pentru instituţiile financiare ar trebui regândite.

Autorităţile italiene ar dori să recapitalizeze cu cel puţin 5 miliarde de euro Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, pentru a permite acestei instituţii să facă faţă pierderilor ce vor apărea în urma unei solicitări venite de la Banca Centrală Europeană, care a cerut băncii italiene să-şi reducă creditele neperformante cu 10 miliarde de euro în următorii trei ani şi, de asemenea, să îşi consolideze finanţele. Potrivit planului, băncile italiene ar urma să vândă acţiuni sau obligaţiuni convertibile, pe care statul le va cumpăra în situaţia în care nu se găsesc alţi cumpărători.

Te-ar mai putea interesa și
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce rata şomajului a scăzut în mod suprinzător, ceea ce sugerează că......
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de ...
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor ...
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației
Impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei este de 1,5 - 1,8 puncte procentuale, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, ...