Bloomberg: Discuţiile dintre Italia şi Uniunea Europeană pe tema susţinerii băncilor s-au blocat

Economica.net
07 07. 2016
fountain_di_trevi_in_rome_68118500

Potrivit surselor, planul susţinut de autorităţile italiene este cel al unei recapitalizări preventive, în conformitate cu o serie de prevederi comunitare care permit guvernelor să acorde, temporar, ajutoare de stat băncilor, dacă testele de stres scot în evidenţă un deficit de capital.

Italia susţine că, în conformitate cu acest scenariu, deţinătorii de obligaţiuni la bănci ar trebui să suporte costuri foarte mici, pentru că prevederile nu îi obligă să împartă şi pierderile băncilor. Însă, Italia şi Comisia Europeană nu au ajuns încă la un acord, pentru că au o interpretare diferită a regulilor, precizează sursele.

În plus, dacă planul susţinut de autorităţile italiene va fi adoptat, ar putea fi utilizat ca model şi de alte state.

În condiţiile în care băncile italiene au în portofolii credite neperformante în valoare de aproximativ 360 de miliarde de euro, Guvernul de la Roma a discutat cu autorităţile de reglementare soluţii pentru sprijinirea instituţiilor financiare, pe fondul scăderii acţiunilor în urma referendumului la care britanicii au votat pentru ieşirea din UE. Lorenzo Bini Smaghi, fost membru în bordul executiv al Băncii Centrale Europene şi în prezent preşedintele grupului bancar francez Societe Generale, a apreciat miercuri că criza din sistemul bancar italian ar putea să se extindă în restul Europei, iar regulile care limitează ajutoarele de stat pentru instituţiile financiare ar trebui regândite.

Autorităţile italiene ar dori să recapitalizeze cu cel puţin 5 miliarde de euro Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, pentru a permite acestei instituţii să facă faţă pierderilor ce vor apărea în urma unei solicitări venite de la Banca Centrală Europeană, care a cerut băncii italiene să-şi reducă creditele neperformante cu 10 miliarde de euro în următorii trei ani şi, de asemenea, să îşi consolideze finanţele. Potrivit planului, băncile italiene ar urma să vândă acţiuni sau obligaţiuni convertibile, pe care statul le va cumpăra în situaţia în care nu se găsesc alţi cumpărători.