Un exemplu este Nairobi, capitala Kenyei, unde flota de vehicule se dublează la fiecare opt an şi cei aproximativ 4,5 milioane de locuitori ai săi se bazează pentru transport pe o reţea de maxi taxi denumită Matatus. Chiar dacă au avantajul că sunt ieftine, acestea sunt în general autovehicule mai vechi care funcţionează pe motorină.
Chiar dacă aproape toată creşterea populaţiei globului până în 2050 ar urma să aibă loc în ţările în curs de dezvoltare, mii de oraşe din Africa, Asia şi America Latină ar putea să folosească timp de mai multe decenii camionete, autobuze şi motociclete care funcţionează cu combustibili fosili, susţine Rob de Jong, responsabil pentru divizia de mobilitate din Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu.
„Dacă vehiculele electrice vor fi introduse doar în SUA, Finlanda şi Ţările de Jos, nu vom atinge ţintele convenite în Acordul de la Paris. Avem nevoie ca vehiculele cu emisii reduse sau zero să fie introduse şi în ţările cu venituri mici şi medii”, a spus Rob de Jong.
Din ce în ce mai multe autovehicule electrice sunt vândute în SUA, China şi Europa, unde primele acordate de state la achiziţionare acestora, precum şi investiţiile în infrastructura de încărcare, fac să fie mai uşor pentru consumatori să renunţe la automobilele cu ardere internă. Cu toate acestea, în multe ţări în curs de dezvoltare, lipsa resurselor guvernelor şi infrastructura învechită reprezintă obstacole majore în tranziţia la automobilele electrice.
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Oxford, statele bogate sunt responsabile pentru cea mai mare parte a încălzirii globale, provocată de activitatea umană, în condiţiile în care trei sferturi din emisiile industriale provin din America de Nord, Europa şi China. Africa este responsabilă pentru doar 3% din total, dar ponderea sa ar urma să urce rapid, odată cu creşterea populaţiei.
Ţări precum Uganda şi Maroc au introdus deja măsuri destinate creşterii calităţii sutelor de mii de automobile second-hand care sunt importante în fiecare an din Occident. Majoritatea acestor vehicule au o vechime cuprinsă între 16 şi 20 de ani, ceea ce înseamnă că ele contribuie la agravarea poluării aerului în regiune.
Una dintre probleme este că producătorii auto mondiali îşi concep autoturismele, camionetele şi motocicletele pentru a-i atrage pe consumatorii din Occident, ignorând nevoile potenţialilor consumatori din ţările sărace, spune Rob de Jong.
„Nu vrem un Tesla Model S. Avem nevoie de un mic vehicul urban care să coste 10.000 de dolari. Nu vrem un Harley-Davidson sau o Vespa, vrem o motocicletă electrică care să coste 1.500 de dolari, să fie rezistentă şi să poată transporta trei oameni şi o capră”, a subliniat Rob de Jong.
Mai multe start-up-uri locale de producţie de autovehicule electrice au apărut de-a lungul Africii în încercarea de a profita de această cerere potenţială. Cererea pentru vehicule pe baterie depăşeşte cu mult oferta în ţări precum Ruanda, unde producătorul de motociclete Ampersand îşi extinde reţeaua de motociclete electrice şi staţii de schimbare a bateriilor.
Grupul chinez BYD Co. vinde camionete electrice în Kenya prin intermediul unui distribuitor local şi până la finele acestui an vrea să importe până la 100 de unităţi. Compania de producţie a energiei electrice din Kenya a investit sute de milioane de dolari pentru a capta energia geotermală dintr-o zonă vulcanică şi a o transforma în energie electrică pe care să o introducă în reţeaua de alimentare, iar start-up-ul ARC Ride vrea să utilizeze această energie electrică pentru a-şi alimenta flota de motociclete şi triciclete electrice.
Cu toate acestea, fără un sprijin instituţional suplimentar şi resursele de care dispune un mare producător auto, extinderea operaţiunilor locale de producţie, precum şi electrificarea flotelor auto rămân obiective greu de atins.
Sursa foto: flickr.