Bloomberg: Şefii YouTube au ignorat cu bună ştiinţă conţinutul toxic
Conform mai multor foşti angajaţi YouTube, citaţi de Bloomberg, şefii companiei ar fi fost avertizaţi în mod repetat cu privire la conţinutul toxic, însă aceştia l-au ignorat şi au încurajat angajaţii să facă acelaşi lucru, scrie News.ro.
Executivii companiei s-ar fi temut că, dacă descurajează acest tip de conţinut, va scădea nivelul „engagement-ului” (interacţiunea, reacţţile şi distribuirea conţinutului), care, la rândul său, putea afecta veniturile din reclame ale companiei.
Avertismentele ar fi venit chiar din partea propriilor angajaţi, îngrijoraţi de numărul foarte mare clipuri care includ informaţii “incendiare” şi ştiri false, dar şi de propagarea nestingherită a mesajelor care îndeamnă la ură.
În fapt, cinci angajaţi seniori şi-ar fi dat demisia în ultimii ani din cauza ignorării intenţionate a acestui tip nociv de conţinut video, conform informaţiilor obţinute de Bloomberg sub protecţia anonimatului.
Un purtător de cuvânt al YouTube a contrazis parte a informaţiilor, arătând că platforma de video a făcut eforturi mari în ultimii doi ani pentru eliminarea conţinutului toxic.
Însă, problema indicată de foştii angajaţi datează dinainte de aceşti doi ani. YouTube s-a văzut nevoită să ia măsuri abia după ce publisherii au început să-şi întrerupă campaniile ca urmare a faptului că acestea rulau alături de clipuri care le afectau brandul.
Chiar şi în prezent, conform unei investigaţii făcute de Motherboard, YouTube găzduieşte numeroase clipuri care fac propagandă neo-nazistă.
Alphabet nu face publice veniturile obţinute de YouTube, însă o estimare neoficială arată că acestea se ridică la peste 16 miliarde de dolari pe an.