Bloomberg: Sistemul bancar european este „fragmentat”, în ajunul testelor de stres

Accesul la finanţare este „sugrumat” tocmai în acele state care au cea mai mare nevoie de creditare, iar băncile sunt dependente în cea mai mare măsură de obligaţiunile guvernamentale ale guvernelor din ţările de origine. Testele de stres pregătite de BCE pentru cele mai mari bănci din Europa, cu intenţia de a consolida încrederea investitorilor în sistem, ar putea avea efect contrar.

Centralizarea supravegherii bancare de pe continent sub umbrela BCE are şanse reduse să răstoarne trendul de fragmentare a creditării la nivel naţional, care a condus la creşterea costurilor de finanţare în unele ţări şi a înrăutăţit interdependenţa nocivă dintre guvernele puternic îndatorate şi băncile din aceleaşi ţări.

Economişti şi actuali sau foşti oficiali ai băncilor centrale consideră că atât timp cât fiecare stat este responsabil pentru costurile asociate salvării sau închiderii unei bănci aflate în dificultate, guvernele nu vor fi dispuse să renunţe la control.

„Supravegherea nu este de ajuns. Rezoluţia centralizată (recapitalizarea sau lichidarea unei bănci aflate în dificultate – n.r.) este de asemenea necesară pentru a determina instituţiile naţionale de supraveghere să nu mai pună presiune asupra băncilor astfel încât să nu mai avem o reţea fragmentată pe criterii naţionale”, a declarat pentru Bloomberg Guntram Wolff, director la compania de cercetare Bruegel, cu sediul la Bruxelles.

Proiectul uniunii bancare reprezintă răspunsul UE la criza datoriilor din zona euro, care a determinat guvernele să intervină cu bani publici pentru salvarea băncilor după ce au acumulat prea multe credite neperformante. Situaţia a fost atât de gravă încât supavieţuirea monedei euro a fost pusă sub semnul întrebării pentru o perioadă.

BCE a anunţat miercuri metodologia testelor de stres care vor fi deulate în următoarele luni, pentru a evalua calitatea activelor băncilor din zona euro, un ultim pas înainte de preluarea atribuţiilor de supraveghetor unic, undeva în a doua parte a anului viitor. Testele şi evaluările vor fi derulate în trei runde, începând din noiembrie, şi s-ar putea încheia în luna octombrie a anului viitor, după care BCE va deveni instituţia centrală de supraveghere a băncilor din zona euro şi a statelor UE non-euro care doresc să adere voluntar la noul sistem.

Instituţia de la Frankfurt a confirmat miercuri că testul asupra calităţii activelor băncilor va presupune standarde mai stricte privind ratele de adecvare a capitalului. Astfel, pentru a primi „notă de trecere”, băncile ar trebui să aibă o rată de adecvare a capitalului de cel puţin 8%. Mecanismul de evaluare a capitalurilor va fi de asemenea mai strict, în conformitate cu criteriile Basel III.

Evaluările vizează cele mai mari 128 de bănci din zona euro.

Criza a determinat băncile din Germania şi Franţa să reducă creditarea transfrontalieră şi să evite obligaţiunile statelor îndatorate de la „periferia” zonei euro – Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia.

Aceste ţări s-au confruntat cu o creştere puternică a costurilor de îndatorare, din moment ce au pierdut interesul unora dintre cele mai mari bănci europene în timpul unei crize financiare. Astfel, unele firme şi companii au început să piardă accesul la creditare, iar guvernele au fost forţate să se bazeze pentru refinanţare pe băncile locale, finanţate cu lichiditate la dobânzi reduse de la BCE. Situaţia a redus marjele de profit din sectorul bancar european.

Din cauza „obiecţiilor” ridicate de autorităţi naţionale de reglementare, UniCredit, cea mai mare bancă italiană, are probleme în ceea ce priveşte transferul de bani de la diviziile din Germania şi Austria către centrul de la Milano, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei. Divizia din Austria a UniCredit se confruntă cu obstacole similare în ceea ce priveşte finanţarea operaţiunilor din Europa de Est.

Depozitele şi obligaţiunile emise de bancă şi deţinute de clienţi din Germania şi Austria, în valoare totală de 166 miliarde euro la finele lunii iunie, reprezintă aproximativ o treime din totalurile la nivelul grupului UniCredit. Creditorii din aceste ţări oferă dobânzi medii de 0,5% la depozite, faţă de 2,5% în Italia, potrivit datelor BCE. Profitabilitatea UniCredit este afectată, deoarece nu poate împrumuta banii atraşi la costuri mici din Germania şi Austria către companii din Italia, Turcia sau Rusia, unde dobânzile sunt mai ridicate, notează Bloomberg. Astfel, divizia austriacă a băncii, care coordonează operaţiunile extinse din Europa de Est, a înregistrat pierderi în prima jumătate a anului.

„Băncile europene au o problemă de competitivitate şi nu pot aloca lichidităţi aşa cum trebuie deoarece sunt guvernate de autorităţi diferite de reglementare, cu regulamente diferite, iar piaţa este fragmentată. Această problemă nu afectează doar UniCredit, ci întreaga industrie bancară europeană”, a declarat în luna septembrie directorul general al grupului italian, Federico Ghizzoni.

Viteza cu care băncile europene s-au grăbit să taie legăturile cu Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia a erodat progresele reuşite de la introducerea monedei euro, în 1999, care a contribuit la omogenizarea sectorului bancar european. Creditorii care au pariat în trecut pe deschiderea sistemului financiar au fost nevoiţi să se retragă, iar băncile din ţările afectate acumulează tot mai multe obligaţiuni emise de propriile state.

Din 2010, expunerea băncilor britanice, germane şi franceze pe cele cinci ţări din sudul zonei euro a scăzut la jumătate, potrivit datelor Băncii pentru Reglemente Internaţionale. Scăderea este echivalentă cu restrângerea creditării către aceste ţări cu 1.000 miliarde de dolari într-o perioadă de numai trei ani.

BNP Paribas, cea mai mare bancă franceză, a redus drastic finanţarea diviziei italiene BNL, la 5,5 miliarde euro la finele lunii iunie, faţă de 29 miliarde euro la sfârşitul lui 2010. Credit Agricole şi Societe Generale au vândut diviziile din Grecia, aflate în pierdere.

Dobânda medie la creditele noi către companii din Spania, Italia, Grecia, Irlanda, Portugalia era, în perioada martie-august, de 5,7%, faţă de 3,1% în Germania şi ţările nordice, potrivit datelor BCE. La nivelul anului 2009, companiile din Spania şi Italia se împrumutau la costuri similare sau mai reduse decât cele din Germania. Toate acestea deşi BCE a redus puternic dobânda de politică monetară în ultimii patru ani, până aproape de zero.

Diferenţa pe axa nord-sud între costurile de finanţare ale companiilor este mai largă decât arată datele BCE, potrivit unui sondaj efectuat recent de Institute of International Finance, cel mai mare grup de lobby al băncilor la nivel globl, cu sediul la Washington. Întreprinderile mici şi mijlocii din Italia, Spania, Portugalia şi Irlanda primesc de la bănci oferte de creditare la costuri cu 4-6 puncte procentuale mai ridicate decât IMM-urile cu afaceri similare din Germania, potivit raportului. Unul dintre motivele pentru care datele BCE arată o diferenţă mai mică este că unele companii refuză ofertele băncilor, refuză să se împrumute la asemenea costuri, notează organizaţia.

Retragerea băncilor din statele de la periferie şi creşterea costurilor de finanţare au afectat sever creditarea.

În timp ce băncile din Italia cer firmelor dobânzi cuprinse între 4,5 şi 7%, plus comisioane, pentru o linie de credit de 100.000 de euro, instituţiile de credit din Elveţia sunt dispuse să crediteze la costuri de 1,2-1,9%.

În Spania, creditarea a început să scadă în 2009, trend care continuă. În luna august, creditarea către companiile spaniole a fost cu 20% sub volumul din perioada similară a anului trecut. În Italia şi Portugalia, ratele de scădere sunt mai moderate, de 5%, respectiv 6%.

Proiectul unui sector bancar reglementat uniform a câştigat popularitate şi a făcut progrese în perioada cea mai gravă a crizei datoriilor de stat din zona euro. Pentru a preveni o nouă criză şi pentru a opri fragmentarea sistemului bancar european, artizanii politicii economice a UE au elaborat planul pentru o uniune bancară cu o instituţie-umbrelă de supraveghere, un sistem centralizat de recapitalizare sau lichidare a băncilor aflate în dificultate şi un mecanism de garantare a depozitelor la nivel european.

Miniştrii Finanţelor din UE au avizat săptămâna trecută, la Luxemburg, proiectul supravegherii comune a băncilor din Europa de către BCE. Progresele către un sistem centralizat de recapitalizare şi rezoluţie sunt însă împiedicate de insistenţa Germaniei şi a statelor-creditor pentru modificarea tratatelor care stau la baza Uniunii Europene. Berlinul susţine că legea germană nu permite utilizarea de fonduri europene pentru recapitalizarea directă a băncilor.

După ce anul trecut liderii europeni au încercat să înzestreze fondul de criză al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate, cu prerogativa de a recapitaliza direct băncile, politicienii pun acum accentul pe responsabilitatea autorităţilor naţionale.

„Fără un mecanism unic de rezoluţie, ne oprim la jumătate de drum în ceea ce priveşte soluţionarea problemei bănci-guverne. Principalii factori de care este nevoie pentru a revigora creşterea în zona euro sunt relaxarea restricţiilor fiscale şi ameliorarea contracţiei creditării. Fragmentarea sistemului bancar este un element cheie”, a declarat Lorenzo Bini Smaghi, fost membru în consiliul guvernator al BCE, citat de Bloomberg.

Urmează testele de stres la nivelul zonei euro. Istoria recentă arată că astfel de evaluări nu se termină neapărat cu bine, deşi scopul lor este să confere încredere investitorilor. Astfel, în 2010, băncile irlandeze au trecut examenul BCE, după care, la scurt timp, au ajuns aproape de colaps, iar guvernul a avut nevoie de sprijin internaţional pentru a evita prăbuşirea sistemului financiar. Un an mai târziu, BCE a dat notă de trecere grupului franco-belgian Dexia, care s-a prăbuşit la scurt timp după teste şi a fost salvat de guvernele din Franţa, Belgia şi Luxemburg prin divizarea operaţiunilor pe linii naţionale.

Fondul Monetar Internaţional estimează, într-un raport recent, că băncile din Spania, Italia şi Portugalia trebuie să se pregătească pentru potenţiale pierderi de 250 miliarde de dolari în următori idoi ani, cauzate de deteriorarea portofoliilor de credite către companii. Suma este uriaşă, reprezentând aproximativ o treime din capitalul constituit de aceste bănci în cele trei ţări. Datoriile de stat ale celor trei state vor creşte puternic dacă răspunderea pentru recapitalizarea băncilor după asemenea pierderi ar cădea pe umerii guvernelor naţionale.