Bloomberg: UniCredit şi-ar putea muta operaţiunile non-italiene sub controlul unui holding german

Grupul bancar italian UniCredit SpA, prezent şi pe piaţa din România, a comunicat oficialilor de la Banca Centrală Europeană că ar putea înfiinţa o companie de tip holding în Germania care să controleze o parte din afacerile sale, o mutare care ar putea să îi reducă costurile de finanţare şi ar proteja operaţiunile băncii de orice criză viitoare în Italia, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - lun, 14 oct. 2019, 16:50
Bloomberg: UniCredit şi-ar putea muta operaţiunile non-italiene sub controlul unui holding german

Potrivit acestor surse, conform unui plan ce ar putea fi dezvăluit la o întâlnire cu investitorii ce va fi organizată la începutul lunii decembrie, UniCredit ar putea să-şi mute unele sau toate activele non-italiene sub controlul unei noi companii de tip holding. O opţiune analizată este ca, la o dată ulterioară, să fie listat la bursă un pachet de până la 30% din acţiunile noii companii. De asemenea, sursele susţin că sunt analizate şi alte locaţii posibile, pe lângă Germania, pentru noul holding.

De la numirea lui Jean Pierre Mustier în fruntea UniCredit, în 2016, banca italiană a demarat un vast proces de reorganizare care s-a reflectat în mod pozitiv asupra rezultatelor sale financiare şi solidităţii capitalului.

Plasarea activelor sub controlul unei noi companii germane ar putea permite UniCredit să îşi reducă costurile de finanţare. În prezent, indicele credit default swap (CDS) al UniCredit arată că diviziile din Austria şi Germania se împrumută la costuri mai mici decât banca mamă. În plus, varianta unui holding german ar putea proteja activele UniCredit de eventualele crize politice sau economice din Italia.

UniCredit activează în 14 ţări din Europa, cu operaţiuni semnificative în Germania şi Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Banca obţine mai mult de jumătate din veniturile sale în afara Italiei.

UniCredit deţine Hypovereinsbank, una din cele mai mari bănci din Germania, cu active de 287 miliarde euro la finele lui 2018. Până acum, banca italiană nu a putut depăşi rezistenţa exprimată de organismele de reglementare la intenţia sa de a utiliza lichiditatea HVB pentru a sprijini ale părţi ale grupului din afara Germaniei.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...