Blue Air a primit nouă oferte sau scrisori de intenţie pentru preluare

Blue Air a anunţat că au fost depuse nouă oferte sau scrisori de intenţie de la investitori interesaţi de preluarea companiei deţinute de omul de afaceri Nelu Iordache, cei mai mulţi din afara ţării.
Economica.net - mie, 24 apr. 2013, 15:12
Blue Air a primit nouă oferte sau scrisori de intenţie pentru preluare

„În urma anunţului făcut în data de 11 aprilie privind scoaterea la vânzare a companiei Blue Air, vă informăm faptul că, până la data limită de 20 aprilie au fost depuse un număr de 9 oferte/scrisori de intenţie, cele mai multe provenind din afara ţării. Este vorba despre companii din Belgia, Italia, România, Elveţia, Grecia, dar şi din Emiratele Arabe Unite sau alte ţări din Asia”, se arată într-un comunicat al companiei low cost.

Compania precizează că modalitatea de evaluare şi de selecţie a ofertelor depuse, precum şi procedura de derulare a negocierilor va fi stabilită împreună cu creditorii societăţii, inclusiv ANAF.

„Împreună cu creditorii societăţii intenţionăm să fixăm data de 20 mai drept deadline pentru primirea ofertelor finale. În acest sens, criteriile de selecţie vor fi aprobate de creditorii companiei şi acţionarii acesteia, alături de Comisia de negociere, care urmează a fi desemnată”, potrivit sursei citate.

Compania reaminteşte pasagerilor Blue Air că decizia de vânzare a companiei nu influenţează în niciun fel zborurile efectuate sau programate, orarul de zbor rămâne neschimbat, iar zborurile se efectuează normal, conform acestuia.

De asemenea, biletele de avion achiziţionate până în prezent sau care vor fi cumpărate în viitor sunt şi vor rămâne valabile.

„Identificarea unui investitor are drept scop consolidarea poziţiei Blue Air pe piaţa de transport aerian, atât din România, cât şi din statele europene unde sunt operate zboruri”, se mai arată în comunicat.

În prezent, Blue Air operează zboruri cu 8 aeronave, către 30 de destinaţii europene cu plecare din Bucureţti, Bacău şi Sibiu, având aproximativ 400 de salariaţi.

Blue Air şi constructorul Romstrade, aflat în insolvenţă, sunt cele mai importante companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad şi aflat în prezent în detenţie.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Viaţa departe de casă nu e uşoară; statul are obligaţia să fie atent şi deschis faţă de diaspora
Bolojan: Viaţa departe de casă nu e uşoară; statul are obligaţia să fie atent şi deschis faţă de diaspora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni în care arată că statul român are obligaţia să fie "prezent, atent şi......
Ambasadorul Israelului în SUA, convocat la MAE israelian în urma unor declaraţii polemice într-un interviu
Ambasadorul Israelului în SUA, convocat la MAE israelian în urma unor declaraţii polemice într-un interviu
Ambasadorul Israelului în Statele Unite, Yechiel Leiter, a fost convocat de Ministerul de Externe israelian în urma afirmaţiilor ...
Germania: Şeful armatei ordonă creşterea rapidă a capabilităţilor de luptă (Reuters)
Germania: Şeful armatei ordonă creşterea rapidă a capabilităţilor de luptă (Reuters)
Șeful armatei germane, Carsten Breuer, a ordonat armatei ca, până în anul 2029, să fie deplin echipată cu arme şi ...
Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane căzute în canalul Dunăre-Marea Neagră
Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane căzute în canalul Dunăre-Marea Neagră
Pompierii din Constanţa intervin, duminică seara, pentru salvarea a două persoane care au căzut în canalul Dunăre-Marea ...