Blue Air și-a extins flota la 13 avioane. Mai urmează două

23 05. 2015
air_94828500

Flota companiei se va îmbogăţi cu patru noi avioane Boeing în acest an, cu o capacitate cuprinsă între 148 şi 189 de locuri, în funcţie de model. Aeronavele sunt achiziţionate atât în leasing financiar, cât şi în leasing operaţional, declara în luna aprilie a acestui an Tudor Constantinescu, directorul comercial al blue Air.

Cele patru avioane, din care două au sosit la București, sunt modele Boeing de tip 400, 700 și 800. Blue Air vrea să opereze zborurile din aceasta vară cu un total de 15 aeronave. Două vor fi poziţionate la Bacău și vor asigura operarea zborurilor de acolo, una la Torino şi una la Larnaca.

Ultimul model de avion care a intrat în flota companiei este modelul Boeing 737-800 NG. Aeronava a ajuns pe 19 mai la București și are o vechime de 16,5 ani, fiind astfel cel mai tânăr avion din flota companiei. Avionul a fost folosit de compania Orenair.

Blue Air a mai operat zboruri cu cinci avioane 737-800 în perioada 2008-2011. 

Un alt avion Boeing 737-400 a intrat în flota Blue Air în aprilie, având o vechime de 23 de ani. Avionul a fost inițial în flota Ukraine International, Hemus Air (Bulgaria) și Aigle Azur.

Potrivit reprezentantului companiei, în urma achiziţiei celor patru aeronave, este nevoie de circa 30 de noi piloţi, iar pentru echipajele de cabină în jur de 70 de persoane.

CITEȘTE ȘI Blue Air a cumpărat patru noi avioane Boeing 737. Ce planuri are compania pentru 2015