Blue Air suspendă, începând din 21 martie, zborurile regulate, până la ridicarea stării de urgenţă
„Misiunea prioritară a Blue Air în aceste momente este aceea de a ajuta repatrierea cetăţenilor şi a rezidenţilor români surprinşi departe de casă de instalarea situaţiei de urgenţă. Astfel, în intervalul 17 – 20 martie, Blue Air va continua să opereze un program ajustat la nivelul cererii din această perioadă, conţinând un număr limitat de zboruri, al cărui obiectiv esenţial este de a aduce pasagerii români acasă”, se menţionează în comunicat.
Potrivit operatorului aerian, destinaţiile acoperite de programul „Te aducem acasă” includ aeroporturile operate de Blue Air care nu fac obiectul restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile locale şi unde a fost înregistrat un număr important de solicitări ale românilor care îşi doresc să revină în ţară.
„Aceştia pot accesa programul „Te aducem acasă” consultând secţiunea specială de pe site-ul Blue Air, precum şi utilizând numărul de telefon, adresa de e-mail şi formularul dedicat.
Totodată, Blue Air va continua să opereze zboruri charter, în cazul în care există cerere suficientă pentru o anumită destinaţie sau la cererea expresă a unor organizaţii sau autorităţi.
„Suspendarea zborurilor regulate reprezintă pentru, noi, la Blue Air, o premieră tristă şi o decizie dificilă din punct de vedere uman, economic şi operaţional, însă susţinem pe deplin măsurile luate de Guvernul României şi suntem conştienţi de necesitatea acestora pentru a gestiona eficient lupta în contextul pandemiei. Prioritatea noastră este siguranţa pasagerilor noştri, preocupându-ne totodată de confortul lor emoţional. De aceea, facem toate eforturile pentru a-i aduce acasă pe cetăţenii rămaşi departe de ţară şi de familiile lor, şi întreaga echipă Blue Air este mobilizată pentru a păstra un dialog permanent cu pasagerii noştri ale căror planuri de călătorie sunt afectate în această perioadă. Ne bazăm pe înţelegerea şi înţelepciunea comunităţii Blue Air, pasageri şi echipă deopotrivă, şi credem că optimismul şi responsabilitatea sunt principalele noastre arme şi reprezintă primii paşi către revenirea la normalitate.”, a declarat Oana Petrescu, CEO Blue Air.
Pasagerii care au zboruri rezervate cu data de călătoriei până pe 31 mai 2020 (inclusiv) şi doresc să işi reprogrameze călătoria, pot beneficia de rebooking gratuit, pentru zboruri după data de 1 iunie, sau de restituirea sumei sub formă de voucher, ce va putea fi folosit pentru călătoriile viitoare.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi. Compania operează avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei.