Blue Air: Zborurile către şi dinspre Marea Britanie în perioada 21 decembrie 2020 – 2 ianuarie 2021, suspendate
„Pentru a veni în sprijinul pasagerilor săi care vor să călătorească înainte de instalarea restricţiilor de călătorie între Marea Britanie şi România prevăzute pentru ora 19:00, Blue Air a suplimentat zborurile de la Londra Heathrow (Terminal 2) la Bucureşti Otopeni”, se menţionează într-un comunicat al companiei.
De asemenea, Blue Air a devansat orele de plecare ale zborurilor de pe ruta Bacău – Londra Luton – Bacău pentru a putea să se încadreze în intervalul permis pentru călătorie luni, 21 decembrie 2020, până la ora 19:00.
„Astăzi (luni, n.r.), zborurile suplimentare Blue Air cu plecare de la Londra vor avea următorul orar: LTN 10:45 – BCM 15:50; LHR (Terminalul 2) 09:55 – OTP 15:05”, se menţionează în comunicat.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business ULC – Ultra Low Cost centrat pe nevoile pasagerilor. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.