BM: România are nevoie de autostrăzi şi reţele de transport. Circa 40% din drumuri sunt destul de proaste

România are nevoie de autostrăzi şi reţele de transport în condiţiile în care, la ora actuală, aproximativ 40% dintre drumurile din ţară sunt destul de proaste, a declarat, luni, în cadrul Forumului Investitorilor Străini, Ismail Radwan, specialist Banca Mondială.
Economica.net - lun, 26 oct. 2015, 12:03
BM: România are nevoie de autostrăzi şi reţele de transport. Circa 40% din drumuri sunt destul de proaste

‘România este o destinaţie fantastică pentru investiţii, un loc extraordinar unde să trăieşti. Economia României creşte foarte mult şi a crescut cel mai mult în Europa, în 2014. Guvernul are un bilanţ fantastic de creştere economică şi încercări de a reduce deficitul. România este o ţară care creşte foarte mult şi previziunile sunt foarte roz. Guvernul face paşi siguri prin menţinerea disciplinei fiscale. Banca Mondială este fericită să sprijine acest demers şi să se asigure că România devine o destinaţie atrăgătoare pentru investiţii (…) Pe partea de guvernanţă corporatistă, în sectorul transporturilor sunt foarte multe lucruri ce trebuie făcute. România are nevoie de autostrăzi şi reţele de transport. S-a calculat că acestea vor costa 16 miliarde de euro, iar noi am primit numai 4 miliarde de euro de la Comisia Europeană pentru perioada următoare. Cred că trebuie cheltuiţi aceşti bani, mai ales că sunt gratis. Reabilitarea drumurilor trebuie revizuită, pentru că aproximativ 40% dintre drumurile din România sunt destul de proaste (…) Dacă în anul 1990, autostrăzile reprezentau două treimi din capacitatea de transport, acum acestea reprezintă doar o treime’, a menţionat Radwan.

Oficialul Băncii Mondiale a adăugat că România trebuie să aducă îmbunătăţiri climatului economic, în special mediului de afaceri, infrastructurii şi bunei guvernanţei.

‘(…) climatul economic poate fi îmbunătăţit în trei sectoare: mediul de afaceri, infrastructură şi buna guvernanţă. România continuă să fie în urma Bulgariei şi Poloniei. În România îţi trebuie 200 de zile să ai curent electric pentru o nouă casă, la fel aştepţi şi pentru o autorizaţie de construcţie. IMM-urile se plâng cel mai mult de acest lucru. Legea insolvenţei şi reducerea TVA începând din 2016 sunt câştiguri foarte mari şi trebuie să ne axăm asupra lor. Toate aceste zone trebuie îmbunătăţite. Infrastructura este o altă zonă ce trebuie îmbunătăţită. Cred că transformarea sectorului energetic este o zonă foarte bună. Companiile furnizoare de energie au intrat la bursă în Marea Britanie şi Guvernul şi-a redus ponderea la 49% din companii. România a intrat şi pe partea de gaze, eforturi extraordinare ce trebuie susţinute. Guvernul trebuie să continue să privatizeze sectorul acolo unde este posibil. Investitorii străini ştiu că ei nu vor să vină decât în ţările unde există un stat de drept. Noi, la Banca Mondială, urmărim indicatorii de guvernanţă bună, România a făcut progrese mari în ultimii 10 ani’, a apreciat Ismail Radwan.

Summit-ul Investitorilor Străini /Foreign Investors Summit/ debutează, luni, la Bucureşti şi reuneşte specialişti din numeroase domenii, precum financiar, IT&C, real-estate şi auto.

Evenimentul are loc în perioada 26 – 29 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Craiova – Caransebeș: Asocierea Alstom – Terna, desemnată câștigătoare pe lotul 2, contract de 1,8 miliarde de lei
Calea ferată Craiova – Caransebeș: Asocierea Alstom – Terna, desemnată câștigătoare pe lotul 2, contract ...
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că a fost desemnată oferta câștigătoare pentru contractul de proiectare și execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții......
Românii vor începe să bea spirt și alcool metilic. Cine spune asta
Românii vor începe să bea spirt și alcool metilic. Cine spune asta
Producătorii și importatorii de băuturi spirtoase avertizează că noua majorare a accizelor propusă de Guvern îi va ...
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: A fost emisă autorizație de construire pentru tronsonul 4
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: A fost emisă autorizație de construire pentru tronsonul 4
A fost emisă autorizația pentru execuția lucrărilor aferente tronsonului 4 Sâmbăta de Sus (DJ 105B) - Municipiul Făgăraș/ ...
Proteste bugetari. Angajaţii de la Casele de Pensii manifestează împotriva măsurilor anunţate de Guvernul Bolojan
Proteste bugetari. Angajaţii de la Casele de Pensii manifestează împotriva măsurilor anunţate de Guvernul Bolojan
Federaţia Naţională Solidaritatea Socială a Muncii, care reprezintă angajaţii din Casele de Pensii, protestează vineri, ...