BMW a prezentat noua Serie 2 Active Tourer

Germanii de la BMW au prezentat astăzi detaliile unei noi generații Seria 2 Active Tourer. Pornit la drum ca monovolum, vehiculul a devenit un crossover sportiv cu sisteme electronice de top.
Robert Stan - mie, 06 oct. 2021, 09:53
BMW a prezentat noua Serie 2 Active Tourer

A doua generaţie a versatilului crossover premium BMW Seria 2 Active Tourer emană dinamică vizuală şi prezenţă impunătoare prin limbajul de design clar al mărcii bavareze. Interiorul său reproiectat fundamental combină o varietate de posibilităţi de utilizare cu geometria modernă şi un ecran central curbat iDrive în stilul BMW iX.

Încă de la lansarea pe piață care va avea loc în februarie 2022 modelul este anunțat cu patru variante având puteri puteri cuprinse între 136 CP şi 218 CP. Noul model eset asamblat la uzina BMW Group din Leipzig, iar arhitectura sa este concepută pentru a primi atât motoare termice, cât şi sistemele de propulsie electrificate. Conform BMW, două modele plug-in hybrid vor fi adăugate în gamă la câteva luni după lansare.

Designul clar şi redus al suprafeţelor exterioare emană abilităţi sportive şi prezenţă sigură. În partea frontală a maşinii, aceste calităţi sunt exprimate cel mai bine prin grila BMW, cu dimensiunile sale crescute, şi contururile subţiri ale farurilor. Noul BMW Seria 2 Active Tourer este disponibil standard cu faruri LED integrale.

Montanţii A, mult mai înclinaţi în comparaţie cu cei ai generației anterioare, o grafică extinsă a geamurilor laterale, mânerele discrete ale uşilor în stilul celor mai noi modele ale mărcii, şi montanţii C subţiri au rolul lor în silueta dinamică a noului automobil. Cu umerii săi largi şi stopurile LED subţiri, partea din spate a noului BMW Seria 2 Active Tourer furnizează o imagine puternică.

Dimensiunea şi versatilitatea interiorului BMW Seria 2 Active Tourer sunt subliniate de reproiectarea fundamentală a acestei a doua generații a modelului. Geometria cockpitului şi o mulţime de detalii îşi iau reperele din conceptul interior al avanpostului tehnologic BMW iX. Asta creează o ambianţă premium modernă, ale cărei caracteristici-cheie includ panoul de instrumente subţire, ecranul central curbat BMW, cotiera „plutitoare” cu panou de control integrat şi o reducere generală a numărului de elemente fizice de control.

Spaţiul de sub cotieră este folosit drept compartiment de depozitare, în timp ce zona din faţa lui găzduieşte suporturi de dimensiuni generoase pentru pahare şi un spaţiu nou conceput pentru smartphone. Telefonul rămâne vizibil conducătorului şi pasagerului din faţă, iar ca opţiune poate fi încărcat wireless.

Comparativ cu predecesorul său, noul BMW Seria 2 Active Tourer oferă ocupanţilor celor cinci locuri ale sale un confort vizibil mai bun pe distanţe lungi. Scaunele multireglabile pot fi comandate opţional şi cu Sensatec perforată sau piele Vernasca. De asemenea, pe lista de opţiuni sunt scaune sport cu zone proeminente de suport şi umeri, reglare electrică a scaunelor (inclusiv funcţia de memorie), suport lombar şi o funcţie de masaj. Confortul acustic şi protecţia ocupanţilor au fost sporite şi ele. La conceptul integrat de siguranţă pasivă se adaugă un nou airbag între conducător şi pasagerul din faţă.

O serie de spaţii de depozitare şi scaunele spate multireglabile contribuie, de asemenea, la funcţionalitatea automobilului în utilizarea de zi cu zi şi în călătoriile mai lungi. Capacitatea portbagajului este de 470 – 1.455 litri la BMW 218i Active Tourer şi BMW 218d Active Tourer şi de 415 – 1.405 litri la BMW 220i Active Tourer şi BMW 223i Active Tourer. Operarea automată a hayonului este dotare standard, în timp ce sistemul de remorcare acţionat electric poate fi comandat opţional.

Caracterul premium modern al noului BMW Seria 2 Active Tourer este subliniat şi de specificaţiile sale standard extinse. Împreună cu sistemul de navigaţie BMW Maps, specificaţia standard include patru porturi USB-C şi o priză de alimentare 12V atât în consola centrală, cât şi în portbagaj, control automat al climei pe două zone, volan Sport îmbrăcat în piele, senzor de ploaie cu control al ştergătorului de parbriz şi activarea automată a farurilor, un număr mult mai mare de sisteme de asistare a condusului în comparaţie cu modelul precedent şi asistenţă la parcare cu cameră de asistare la marşarier.

BMW Seria 2 Active Tourer are noi sisteme de propulsie

Modelul BMW Seria 2 Active Tourer dispune acum de un set de sisteme de propulsie avansate. Conform producătorului, motoarele termice actualizate asigură un consum redus de combustibil şi emisii mici. Ultima generaţie a transmisiei Steptronic cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte – acum standard pentru toate variantele – este, de asemenea, extrem de eficientă. O nouă versiune a tehnologiei mild-hybrid 48V îşi face debutul la BMW 223i Active Tourer şi BMW 220i Active Tourer. Motorul electric starter-generator integrat acum în cutia de viteze automată completează motorul termic printr-o creştere a puterii de 19 CP.

Noul BMW 223i Active Tourer are o putere de 218 CP (generată împreună de motorul termic de 204 CP şi sistemul de propulsie electric de 19 CP), iar BMW 220i Active Tourer dezvoltă 170 CP (generat în comun de motorul termic de 156 CP şi de sistemul de propulsie electric de 19 CP). De asemenea, disponibil de la lansare este BMW 218i Active Tourer, care oferă 136 CP.

Toate motoarele alimentate cu benzină beneficiază de cea mai sofisticată combinaţie a sistemlor de control al admisiei de aer – sistem turbo (twin-scroll pentru 223i), Dublu-VANOS şi Valvetronic pentru controlul precis al supapelor de admisie şi evacuare, la care se adaugă injecţie directă de mare presiune. Motorul diesel care alimentează noul BMW 218d Active Tourer foloseşte pistoane cu frecare redusă şi două turbine cu eficienţă sporită. Putere maximă este de 150 CP.

Portofoliul se va extinde în vara anului 2022, prin adăugarea a două modele plug-in hybrid. Acestea vor avea pentru prima dată tehnologia BMW eDrive de generaţia a cincea care le va spori dinamica şi le va oferi o autonomie electrică semnificativ mai mare.

Noi sisteme electronice de comandă și control

Producătorul bavarez susține că noul BMW Seria 2 Active Tourer include cea mai mare selecţie de sisteme de condus automatizat şi parcare oferită până acum pentru un model al mărcii din segmentul compact. Specificaţia standard include tempomat cu funcţie de frânare. Aceasta din urmă reacţionează acum şi la traficul care se apropie la virarea la stânga, dar şi la pietoni şi biciclişti la virarea la dreapta. Asistentul de parcare, inclusiv camera de asistare la marşarier şi asistentul de marşarier, reprezintă o altă echipare standard. Opţiunile includ asistentul de control al direcţiei şi al benzii, tempomatul automat cu funcţie Stop&Go, navigaţie activă, funcţia de avertizare la ieşire, BMW Head-Up Display şi funcţiile Surround View, Remote 3D View, BMW Drive Recorder şi Remote Theft Recorder.

Noua generaţie a sistemului de control/funcţionare iDrive, inclusă aici pentru prima dată într-un model BMW compact, se bazează pe sistemul de operare BMW 8. Se conectează standard cu ecranul central curbat BMW – cu grafică şi structură de meniu de ultimă oră – şi Asistentul Personal Inteligent BMW cu o gamă extinsă de funcţii. Gruparea complet digitală a ecranului central curbat BMW este formată dintr-un afişaj de informaţii de 10,25 ţoli (26,04 cm) şi un afişaj central cu diagonala ecranului de 10,7 ţoli (27,18 cm). Noul BMW iDrive este construit în jurul controlului tactil intuitiv şi al controlului vocal.

Noile My Modes reunesc setările automobilului selectate individual cu universurile relevante de experienţă la interior. Sistemul de navigaţie BMW Maps bazat pe cloud poate fi comandat ca opţiune cu funcţia Augmented View de pe afişajul de control. Camera interioară le permite celor de la bord să facă instantanee în timpul unei călătorii şi să şi le trimită pe smartphone-uri. Noii clienţi ai BMW Seria 2 Active Tourer pot utiliza şi un Personal eSIM conceput să funcţioneze cu noua tehnologie mobilă 5G, precum şi BMW ID pentru individualizarea experienţei de utilizator şi integrarea îmbunătăţită a smartphone-urilor cu Apple CarPlay şi Android Auto.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...