BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România

Reprezentanța BMW în România a prezentat pentru prima dată un vehicul concept al mărcii la un eveniment organizat în România. BMW i Vision Dee are menirea de a crea o legătură mai puternică între oameni şi maşinile lor.
Robert Stan - Dum, 29 sept. 2024, 12:12
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România

BMW i Vision Dee – viziunea bavarezilor despre un sedan futurist de clasă medie, cu un limbaj de design aparte, relevă ideea de experienţă emoţională digitală (Digital Emotional Experience) şi are obiectivul ca, în viitor, să creeze o legătură şi mai puternică între oameni şi maşinile lor.

În viziunea bavarezilor, funcţiile digitale vor depăşi în viitor cu mult nivelul de control vocal şi sisteme de asistare a condusului cu care suntem familiarizaţi în prezent. BMW Head-Up Display (HUD) se extinde pe toată lăţimea parbrizului, oferind o nouă perspectivă asupra următoarei generaţii de automobile. Din 2025, această inovaţie va fi disponibilă la modelele Neue Klasse sub numele de BMW Panoramic Vision.

„Cu BMW i Vision Dee, arătăm ce este posibil atunci când partea hardware se îmbină cu cea software. În acest fel, suntem capabili să exploatam întregul potenţial al digitalizării pentru a transforma automobilul într-un partener inteligent. Acesta este viitorul producătorilor de automobile şi, de asemenea, pentru BMW – fuziunea experienţei virtuale cu plăcerea autentică de a conduce. În acelaşi timp, BMW i Vision Dee reprezintă încă un pas pe drumul către Neue Klasse. Cu acest vehicul vizionar privim departe în viitor şi subliniem importanţa extraordinară a digitalizării pentru generaţiile viitoare de produse”, declara în 2022 Oliver Zipse, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG.

De asemenea, Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Dezvoltare, consideră că „BMW se defineşte prin experienţa digitală de neegalat. BMW i Vision Dee este despre integrarea perfectă a experienţelor virtuale şi fizice. Cine excelează în integrarea lumii digitale de zi cu zi a clientului în automobil, la toate nivelurile, va reuşi să stăpânească viitorul construcţiei de automobile”.

BMW i Vision Dee, o „mașină-viziune” care a debutat la nivel mondial la Consumer Electronic Show (CES) Las Vegas, în 2022, a fost prezentat acum la la București în cadrul Brand Minds, cel mai mare business summit din Europa Centrală şi de Est ajuns la a zecea ediţie.

Pe lâgă viitorul Head-Up Display extins pe întraga lățime a parbrizului, i Vision Dee prezintă și tehnologa E Ink, reper spectaculos inclus de revista Time printre cele mai bune inovaţii ale anului 2022. E Ink, o tehnologie popularizată de terminalele Kindle, este o soluţie de display care consumă energie numai pentru schimbarea imaginei afişate, asigurând astfel un consum minim. Integrarea soluţiei pe panourile de caroserie permite schimbarea culorilor acesteia până la afişarea unor modele speciale. Suplimentar, această tehnologie este folosită pentru a crea interacţiuni cu utilizatorul aflat la exterior, inclusiv prin animarea „feţe” automobilului cu expresii umanizante: o priviere care reacţionează la prezenţa umană din faţa automobilului.

În construirea unei conexiuni cu utilizatorul şi digitalizarea joacă un rol important. Un exemplu este integrarea BMW Digital Key 2.0 cu smart phones şi smart watches cu tehnologie UWB (aşa cum este Apple Watch). Aceasta permit automobilului să “recunoască” utilizatorul cheii de la o distanţă de câţiva metri şi, de exemplu, să pregătească un scenariu de welcome folosind sistemul de lumini exterioare. Un alt element important al digitalizării este reprezentat de aplicaţiile MyBMW şi MINI, o platformă extinsă de interacţiune cu automobilul, inclusiv la nivel de service. BMW România este, de altfel, un lider la nivel de integrare al digitalizării în service, mult peste media din regiune, ceea ce asigură mai multă accesibilitate şi transparenţă pentru clienţi. (Foto: Ciprian Mihai)

Te-ar mai putea interesa și
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, venituri ilicite şi numerar în cuantum de 69,8 milioane de lei, în......
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
În acest an, Moșul ne aduce inflație în cutia de ciocolată și în ceașca de cafea
Având în vedere că mai este doar o zi până la Crăciun, o perioadă în care dulciurile sunt la mare căutare, prețurile ...
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Compania germană Dräxlmaier, care activează în România la Hunedoara, Codlea, Satu Mare, Pitești și Timișoara, va ...
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale ...