BMW a prezentat XM în România cu șase luni înainte de debutul pe piață
Spectaculosul BMW XM a fost prezentat unui grup retrâns de clienți și jurnaliști sub forma unui prototip preproducţie. XM este un model absolut nou, care vine la aniversarea de 50 de ani a BMW M. Este primul model M dedicat, fără un corespondent în gama BMW, după legendarul BMW M1. BMW XM marchează multe premiere pentru companie, atât în ceea ce priveşte tehnologia, cât şi poziţionarea şi soluţiile de design.
Viitorul XM este primul hibrid plug-in de înaltă performanţă al mărcii, îmbinând sportivitatea de top cu eficienţa condusului electric în oraş de până la 88 km. Performanţele dinamice sunt asigurate de un propulsor V8 pe benzină, cu două turbine twin scroll, împins mult în jos şi cât mai în spate raportat la puntea faţă. Un motor electric şi un sistem de baterii de ultimă generaţie completează ansamblul asigurând o putere totală de 653 CP şi un cuplu maxim de 800 Nm. Cu aceste valori, BMW XM preia statul special de cel mai puternic model de serie fabricat până acum de compania bavareză.
Dualitatea performanţă-rafinament a noului model este reflectată şi în interior, acolo unde se îmbină armoniuo și futurist o zonă tip „cockpit” pentru locurile din faţă şi una tip „lounge” pentru locurile spate.
Calitatea, exclusivitatea şi rafinamentul sunt demonstrate de o serie de detalii sofisticate precum siglele BMW gravate pe lunetă – o referinţă la designul BMW M1 şi, în egală măsură, la soluţiile tehnologice prezentate pe BMW i Vision Circular. La fel de spectaculoase şi prezentate în premieră pe un model BMW sunt materialele noi, aşa cum este noua piele Vintage folosită în combinaţii bicolore contrastante, sau plafonul sculptat tridimensional şi iluminat cu 100 de surse LED.
„Am avut privilegiul să prezentăm XM în avanpremieră, cu mult înainte de lansare pe piaţă. Este o confirmare a aprecierii de care se bucură noul model în România”, a declarat Andreea Ciglenean, Brand Manager BMW Group România.
De asemenea, Josef Reiter, directorul general al BMW Group România, a menționat că „înainte de acest eveniment şi la circa trei săptămâni de la publicarea primelor imagini oficiale, 15 clienţi au ales deja să depună un avans pentru noul model. Este o performanţă remarcabilă pentru un model atât de exclusivist”.