BMW renunţă la trei modele din gama Mini

Grupul german Bayerische Motoren Werke AG (BMW) , cel mai mare constructor mondial de automobile de lux, a decis că marca sa britanică Mini a devenit prea mare şi a decis să reducă numărului de modele de la opt la cinci, transmite Bloomberg.
Economica.net - joi, 27 nov. 2014, 08:59
BMW renunţă la trei modele din gama Mini

În prezent, gama de automobile marca Mini este compusă din opt modele, printre care Mini Hatch convertible, Roadster, Coupé şi Paceman SUV.

Pe termen lung, Mini se va concentra pe vehicule ‘superhero’, precum versiunile cu trei şi cinci uşi ale modelului de bază, crossover-ul Countryman şi Clubman wagon, a declarat miercuri Peter Schwarzenbauer, membru în boardul BMW şi responsabil pentru mărcile Mini and Rolls-Royce, scrie Agerpres.

‘La fel ca un supererou, fiecare dintre aceste maşini are o personalitate şi capacităţi unice’, a declarat Peter Schwarzenbauer. ‘Este important să găsim echilibrul corect între creştere şi profitabilitate’, a adăugat Schwarzenbauer. Acesta a refuzat însă să ofere detalii cu privire la modelele care ar putea dispărea sau intervalul de timp în care se va face reducerea.

Pe lângă revizuirea gamei de modele, Mini este interesat şi de creşterea opţiunilor personalizate şi de alternative la vânzările prin reprezentanţele tradiţionale. ‘Marca va continua să evolueze în următorii ani pentru a ne asigura că rămânem la vârf’, a spus Schwarzenbauer.

Deşi a recunoscut că în ultima vreme Mini s-a confruntat cu o concurenţă acerbă, atât din partea constructorilor premium cât şi a celor de masă, Schwarzenbauer a precizat că cererea solidă a condus la creşterea cu două cifre a vânzărilor de automobile Mini în lunile octombrie, noiembrie şi posibil în decembrie, ceea ce ar trebui să permită Mini să atingă în acest an un nivel de vânzări similar cu recordul de 305.000 de unităţi înregistrat în 2013.

Marca de automobile Mini a schimbat de mai multe ori proprietarul de la lansarea pe piaţă în 1959. În anul 2001 marca a fost relansată sub proprietatea BMW.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Partidul Democrat, principala formaţiune politică de opoziţie din Coreea de Sud, l-a desemnat pe Lee Jae-myung drept candidat la alegerile prezidenţiale anticipate ce vor avea loc pe 3 iunie, în......
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Johann Wadephul este favorit să devină noul ministru de externe al Germaniei, relatează duminică o media locală, citată ...
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Gigantul Carrefour închide luna viitoare magazinul său din mall-ul Sun Plaza din sudul Bucureștiului, pe care îl cumpărase ...
Israelienii de la Nofar, pe ultima sută de metri pentru finalizarea unui nou parc fotovoltaic în România
Israelienii de la Nofar, pe ultima sută de metri pentru finalizarea unui nou parc fotovoltaic în România
Un parc fotovoltaic de 73 MW al celor de la Nofar urmează să primească autorizația de înființare de la ANRE săptămâna ...