BMW se extinde în America de Nord pentru a compensa încetinirea din China
Încetinirea din China, cea mai mare piaţă auto din lume, afectează profiturile, determinând BMW să-şi majoreze producţia în zona NAFTA- unde cererea în SUA este în creştere semnificativă datorită redresării economiei şi a scăderii preţului ţiţeiului.
‘Am beneficiat într-adevăr de un ritm ridicat de creştere în China, în ultimii ani. La un moment dat era un avans de 70%, apoi de 60%, 50%, 40% şi anul trecut 17%, un ritm care încetineşte din ce în ce mai mult’, a afirmat Reithofer. Pe lângă problemele legate de ritmul de creştere al livrărilor, BMW a înregistrat în China şi o încetinire a marjei de profit, a explicat şeful companiei germane.
Anul trecut, livrările BMW în China au urcat cu 17%, la 456.732 unităţi. Aproximativ 20% din vehiculele BMW au fost vândute pe piaţa chineză. Pentru acest an compania se aşteaptă la un avans al livrărilor de până la 10%.
În 2014, profitul operaţional al BMW a înregistrat o creştere de 10,3%, în timp ce numărul de autovehicule vândute de întregul grup a crescut cu 7,9%.
Atât Audi, cât şi Mercedes, şi-au propus să devanseze BMW în termeni de vânzări până la finele deceniului şi, în ultima vreme, au redus decalajul. În primele două luni ale acestui an, Audi a vândut mai multe autovehicule decât marca BMW, în timp ce Mercedes a înregistrat cel mai mare ritm de creştere a vânzărilor în rândul celor trei producători germani de automobile de lux.
Cu toate acestea, IHS Automotive estimează că, pe ansamblul acestui an, marca BMW îşi va păstra titlul de lider cu 1,82 milioane de autovehicule vândute la nivel mondial, comparativ cu 1,7 milioane vehicule vândute de Audi şi 1,6 milioane de Mercedes-Benz