BMW Seria 2 Coupe, prezentat peste câteva zile la Goodwood Festival of Speed
BMW deschide un nou capitol în tradiţia sa de modele compacte supersportive. Pentru aceasta va stabili un nou punct de referinţă pentru plăcerea de a conduce, o specialitate a mărcii, în segmentul premium al acestei clase de automobile. Noul BMW Seria 2 Coupe întruchipează abilitatea sportivă într-o formă deosebit de concentrată, printr-un concept de automobil axat direct pe excelenţa dinamică, un design sportiv, motoare puternice şi tehnologie sofisticată a şasiului. Aspectul său distinct, un motor cu şase cilindri alimentat cu benzină la vârful gamei, tracţiunea spate şi componentele şasiului preluate de la BMW Seria 4 garantează experiențe spectaculoase.
Pe lângă beneficiile în privința abilităţilor dinamice, noul BMW Seria 2 Coupe oferă şi o ambianţă premium şi inovaţii de ultimă oră în domeniile operării şi conectivităţii. Progresele realizate faţă de modelul anterior se reflectă şi într-o gamă mult mai largă de sisteme de asistare a condusului.
Noul BMW Seria 2 Coupe va avea premiera mondială la Goodwood Festival of Speed din Anglia, pe 8 iulie 2021. Modelul compact cu patru locuri va fi produs la uzina BMW Group din San Luis Potosi, în Mexic. Un model de performanţă de la BMW M GmbH va fi vârful de gamă la lansarea pe piaţă la începutul anului 2022. Noul BMW M240i xDrive Coupe foloseşte motorul de 374 CP cu şase cilindri dispuşi în linie şi tracţiunea integrală inteligentă pentru a genera o experienţă de condus specială.
Conceptul din spatelșe noului vehicul este orientat clar spre a oferi agilitate şi precizei în situaţii dinamice. Dimensiunile compacte, designul inteligent şi uşor pentru caroserie şi şasiu, o creştere de până la 12% a rigidităţii statice la torsiune în comparaţie cu modelul precedent, distribuţia aproape perfectă (50:50) a masei şi aerodinamica optimizată creează un plan ideal pentru un caracter specializat în sport excelenţă. Agilitatea, precizia direcţiei şi dinamica în viraje ale noului BMW Seria 2 Coupe reprezintă, conform producătorului bavarez, un progres semnificativ faţă de modelul anterior.
BMW Seria 2 Coupe, un vehoicul cu proporţii distincte
Dimensiunile exterioare ale noului automobil sport compact oferă punctul de plecare ideal pentru o dinamică excelentă. O lungime a automobilului de 4.537 de milimetri şi lăţimea de 1.838 milimetri reprezintă creşteri faţă de dimensiunile modelului precedent cu 105, respectiv 64 de milimetri. Cu toate acestea, noua generaţie este mai scundă cu 28 de milimetri, cu o înălţime a automobilului de 1.390 milimetri. Alţi factori în aspectul puternic şi sportiv al noului BMW Seria 2 Coupe sunt ampatamentul, care acum este cu 51 de milimetri mai lung – a ajuns la 2.741 de milimetri -, şi ecartamentele largi. Acestea din urmă au ajuns la 1.575 milimetri (o creştere de 54 milimetri) pe puntea faţă şi, respectiv la 1.587 milimetri (o creştere de 31 milimetri) pe puntea spate (BMW M240i xDrive Coupe: +63 mm în faţă, +35 mm în spate) şi sunt ideale pentru o dinamică excelentă în viraje.
Proporţiile puternice stabilite în designul clasic cu trei volume al capotei, habitaclului şi portbagajului întruchipează potenţialul dinamic al noului Seria 2 Coupe. Suprafeţele sculptate atletic şi liniile dinamice care urmează noul limbaj de design al mărcii reprezintă o expresie a plăcerii pure de a conduce. Iar caracteristicile de design exclusive subliniază caracterul inconfundabil al automobilului.
Suprafeţele tridimensionale, formele triunghiulare şi liniile diagonale modelează partea frontală atractivă a noului BMW Seria 2 Coupé. Pasajele roţilor evazate proeminent şi cupolă musculoasă din centrul capotei oferă un indiciu clar al caracteristicilor dinamice ale Seria 2 Coupé. Grila BMW are un design orizontal şi are clapete de aer dispuse vertical în centrul său, în locul barelor clasice. Acestea se deschid electric când motorul din spate are o nevoie crescută de aer pentru răcire.
Farurile LED integrale disponibile standard sunt poziţionate în partea exterioară a părţii frontale şi, inspirate de legendarele modele BMW ‘02, au o singură unitate, cu design circular. Farurile LED adaptive cu asistent de fază lungă BMW Selective Beam, cu efect antiorbire, pot fi comandate ca opţiune. De asemenea, acestea sunt disponibile în specificaţiile opţionale de lumini M Shadow Line cu încrustări de culoare închisă.
Ambianţă rafinată pentru interior
Designul cockpitului orientat către șofer şi panoul de control modern de pe consola centrală accentuează aura sportivă din interiorul noului BMW Seria 2 Coupe. Disponibilitatea standard a scaunelor şi a volanului Sport din piele completează experienţa de condus.
Noul model dispune standard de tapiţerie Sensatec. BMW M240i xDrive Coupé şi automobilele cu specificaţiile M Sport au decoraţiuni Alcantara/Sensatec alături de alte caracteristici specifice de design, cum ar fi volanul M din piele şi apărătoare de genunchi moi pe consola centrală. Opţiunile includ suprafeţe din Sensatec perforat şi piele Vernasca. Scaunele sport reglabile electric (inclusiv cu funcţie de memorie pe partea conducătorului), scaunele M Sport vin cu un design cu tetiere integrale. Încălzirea scaunelor şi încălzirea volanului se găsesc şi ele în lista de opţiuni.
Specificaţiile standard includ şi geamuri acustice şi control automat al climei pe trei zone, în timp ce iluminarea ambientală şi sistemul de sonorizare Harman Kardon surround sunt printre elementele de pe lista de opţiuni. Disponibilă tot opţional, trapa din sticlă cu glisare/înclinare are o suprafaţă transparentă care este cu 20% mai mare decât la modelul precedent. Portbagajul noului vehicul oferă o capacitate de încărcare de 390 litri.
Transfer de tehnologie de la BMW Seria 4
Componentele de şasiu extrem de sofisticate, concepute iniţial pentru modelele BMW Seria 4 şi adaptate special pentru noul BMW Seria 2 Coupe, asigură performanțe demne de invidiat. Puntea faţă cu dublu braţ transversal şi puntea spate cu suspensie multibraţ au fost proiectate pentru a minimiza masa şi a optimiza rigiditatea. Echipare standard, amortizoarele cu răspuns variabil în funcţie de cursă sporesc atât calităţile sportive ale noului automobil, cât şi confortul călătoriei. În funcţie de cursa arcului, acestea oferă o amortizare suplimentară pentru a controla mişcarea caroseriei atunci când se rulează peste denivelări mari şi inhibă plonjarea excesivă. În acelaşi timp, sistemul reacţionează la imperfecţiuni minore ale suprafeţei drumului, cu forţe de amortizare reduse care produc un nivel ridicat de confort.
Disponibilă opţional, suspensia M Sport oferă răspunsuri mai ferme pentru amortizoarele cu răspuns variabil în funcţie de cursă şi pentru arcuri – în plus, include şi direcţie sport variabilă. Acesta oferă baza pentru şasiul specific modelului al noului BMW M240i xDrive Coupé. Vârful de gamă Seria 2 Coupé dispune standard şi de un sistem de frânare M Sport şi un diferenţial M Sport în spate. În plus, suspensia M adaptivă cu amortizoare controlate electronic este inclusă şi ea în selecţia de echipamente opţionale.
Cu un motor cu şase cilindri dispuşi în linie care încununează portofoliul de motoare, noul BMW Seria 2 Coupe va dezlănţui o sursă de putere fără un rival comparabil în clasa sa. Caracteristicile de performanţă, capacitatea de a urca în turaţii şi liniaritatea motorului de 3.0 litri ale noului BMW M240i xDrive Coupe îşi întăresc pretenţia de pricepere sportivă de neegalat în segmentul compact premium. Cu o putere maximă de 374 CP, motorul dezvoltă cu 34 CP mai mult decât cel al predecesorului său asigurând o accelerație de la 0 la 100 km/h în 4,3 secunde.
BMW 220i Coupé este propulsat de un nou motor pe benzină cu patru cilindri în care un colector de evacuare integrat în chiulasă reduce şi mai mult emisiile. Cu o putere maximă de 184 CP şi un cuplu maxim de 300 Nm, mașina sprintează de la 0 la 100 km/h în 7,5 secunde. O versiune de 245 CP a noului motor pe benzină cu patru cilindri va echipa BMW 230i Coupe care urmează să se alăture portofoliului în vara anului 2022.
Două turbine şi tehnologia mild-hybrid de 48V oferă motorului diesel cu patru cilindri al noului BMW 220d Coupe un avantaj clar faţă de predecesorul său în ceea ce priveşte puterea şi eficienţa. Propulsorul de 2.0 litri dezvoltă o putere maximă de 190 CP şi un cuplu maxim de 400 Nm. Toate motoarele sunt combinate standard cu o transmisie Steptronic cu opt trepte.
Citește și:
– Șeful BMW și ACEA către CE: Vreți o Europa condusă de o cultură a interdicțiilor și a restricțiilor sau una în care sunt stimulate inovația și competitivitatea?
– Conceptul care stă la baza viitorului BMW Seria 7 va fi prezentat la expoziția auto de la Munchen