BMW și Harley Davidson au anunțat oprirea exporturilor către Rusia

BMW și Harley Davidson sunt două noi nume mari din industria auto care se adaugă celor care opresc exporturile către Rusia.
Robert Stan - mie, 02 mart. 2022, 09:33
BMW și Harley Davidson au anunțat oprirea exporturilor către Rusia

Zeci de companii majore din întreaga lume, din domenii diferite, de la energie la transport sau tehnologie, și-au anunțat în ultimele zile limitarea sau chiar stoparea totală a activităților din Rusia. Pe 1 martie, acestui val i s-au adăugat BMW și Harley Davidson.

Producătorul german de automobile premium BMW a anunțat aseară că a oprit exportul de mașini către Rusia și că va opri producția din această țară.

Compania a menționat că oricum se așteapta ca producția să fie întreruptă din cauza blocajelor de aprovizionare.

„Din cauza situației geopolitice actuale întrerupem producția locală în Rusia și exporturile către piața rusă”, a anunțat oficial BMW.

Harley-Davidson Inc și-a suspendat afacerile și livrările de motociclete către Rusia adăugându-se unor nume mari ca General Motors, Daimler Truck sau Volvo.

Este important de menționat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, pare a fi un fan al motociclismului, el fiind fotografiat de mai multe ori cu motociclete Harley-Davidson.

Deși compania a refuzat să facă alte comentarii, Reuters notează că marca americană are 10 dealeri în Rusia și că motocicletele care fuseseră programate inițial pentru livrare pe piața rusă vor fi probabil redirecționate către alte piețe.

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...