Livrările grupului BMW (mărcile BMW, Mini şi Rolls-Royce) au urcat luna trecută cu 7%, în timp ce în perioada ianuarie-februarie 2015 avansul a fost de 6%, a anunţat directorul general Norbert Reithofer. Acesta a confirmat obiectivul companiei de a vinde mai multe maşini în acest an decât în 2014.
La Mercedes a continuat ritmul solid de creştere a vânzărilor în februarie, a declarat şeful Daimler, Dieter Zetsche. Anul acesta livrările brandului ar trebui să crească mai rapid decât piaţa globală, unde avansul este estimat la 4%, a explicat Zetsche.
În perioada ianuarie-februarie 2015, vânzările Mercedes-Benz au crescut chiar şi în Rusia, în pofida dificultăţilor economice cu care se confruntă ţara, dar şeful Daimler a afirmat că în viitor compania va fi afectată de condiţiile dificile de pe piaţa auto.
Mercedes s-a situat anul trecut pe locul trei în topul vânzărilor de automobile de lux, după ce a livrat 1,65 milioane de vehicule, un avans de 13% faţă de 2013. Este cea mai rapidă rată de creştere din rândul producătorilor de automobile de lux.
În China, preţurile au o evoluţie ‘pozitivă şi stabilă’, în special datorită noilor modele, unii competitori oferind discount-uri ridicate, în timp ce pe piaţa din SUA situaţia este bună, a explicat Zetsche. Acesta a anunţat că Daimler vrea să majoreze productivitatea cu 2-3% pe an.
Conform estimărilor IHS Automotive, în 2020, BMW ar putea vinde 2,22 milioane de vehicule, faţă de 2,1 milioane pentru Audi şi 1,95 milioane pentru Mercedes.
Industria auto reprezintă un element de bază al economiei Germaniei, concentrată pe export, ajutând la reducerea ratei şomajului la doar 5%, în timp ce zona euro se confruntă cu un nivel ridicat, de 11,4%.
În 2013, Daimler a inaugurat oficial la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz, fiind create astfel circa 250 de locuri de muncă.
Linia de montaj, compusă din două linii principale şi 11 linii secundare, a fost transferată din Germania şi este parţial automatizată. Pentru lucrările de construcţie, asamblare linie şi infrastructură s-au investit aproximativ 30 de milioane de euro şi s-au creat 250 de noi locuri de muncă.