BNR a amendat 6 bănci în 2011

02 07. 2012
bnr_667898653_91880300

BNR a dat mai puţine amenzi băncilor comerciale anul trecut decât în 2010, dar a făcut şi mai puţine controale.

„În cadrul procesului de supraveghere off-site, au fost desfăşurate 55 de acţiuni de inspecţie la 20 de bănci şi 6 sucursale ale unor bănci străine, dintre care 5 au avut o tematică de verificare completă şi alte 50 cu tematică redusă sau punctuală.

Activitatea de supraveghere on-site s-a concretizat, în 2011, în derularea a 39 de acţiuni de inspecţie la 28 de bănci şi o sucursală a unei bănci străine, dintre care 28 de acţiuni s-au înscris în categoria celor cu tematică de verificare completă, iar 11 s-au desfăşurat ca acţiuni cu tematică redusă sau punctuală.

Totodată, au fost efectuate 25 de acţiuni comune (on-site şi off-site), în principal în cadrul acţiunilor cu tematică de verificare completă realizate conform planului anual de activitate aprobat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României”, se arată în raportul pe 2011 al BNR.

Spre deosebire de anul 2010, BNR a dat amenzi şi pentru procedura de reevaluare a garanţiilor – de regulă, astfel de amenzi se primesc pentru că băncile au garanţii supraevaluate în contracte. Restul amenzilor au venit pentru că băncile fie au căzut cu solvabilitatea sub pragul de 10% – şi acţionarul a trebuit să vină imediat cu bani de acasă -, fie pentru că provizionarea a fost incorect făcută – asta se întâmplă în cazul în care băncile pun mai puţini bani deoparte pentru creditele neperformante decât ar trebui -, pentru raportări mincinoase sau administrarea defectuoasă a riscului.

„Încălcarea unor prevederi legale a atras sancţionarea, cu amendă şi avertisment scris, a unui număr de 6 instituţii de credit. Sancţiunile au fost aplicate, în principal, pentru aspecte legate de nivelul indicatorului de solvabilitate şi înregistrarea de către instituţia de credit a unui deficit de capital, cerinţa de capital pentru riscul de credit, activitatea de creditare, clasificarea portofoliului de credite, constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor, reevaluarea garanţiilor, înregistrarea de expuneri mari peste limitele legale, raportarea privind lichiditatea, administrarea riscului de credit şi operaţional”, se arată în raportul BNR.

În 2010 s-au desfăşurat 63 de acţiuni de control on-site, la 30 de bănci, şi au fost sancţionate 9 instituţii de credit. „Sancţiunile au fost impuse, în principal, pentru aspecte legate de activitatea de creditare, clasificarea portofoliului de credite, constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor, nerespectarea reglementărilor privind sistemul intern de control, administrarea necorespunzătoare a riscurilor semnifcative, precum şi pentru nerespectarea principiilor unei practici bancare prudente şi sănătoase”.

Nici în raportul pe anul 2010 şi nici în cel pe 2011 nu se pomeneşte de sancţiuni aplicate băncilor pentru contractele cu clauze abuzive încheiate în perioada anterioară crizei şi care au ajuns în cele din urmă să fie contestate în instanţă de către clienţii păgubiţi.