BNR a aprobat normele de limitare a creditului de consum în valută
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a aprobat în şedinţa de vineri Regulamentul privind creditele destinate persoanelor fizice. Regulamentul urmăreşte echilibrarea acordării de credite noi în monedă naţională faţă de cele în valută, ceea ce va contribui la consolidarea stabilităţii financiare şi la asigurarea proactivă a capacităţii debitorilor neacoperiţi la riscul valutar de a-şi onora obligaţiile de restituire a împrumuturilor contractate.
Se are în vedere reflectarea cu acurateţe în preţurile serviciilor financiare a riscurilor pe care acordarea de credite în valută către debitorii neprotejaţi faţă de riscul valutar le incumbă atât pentru aceştia, cât şi pentru băncile comerciale creditoare. Regulamentul este în linie cu principiile general acceptate la nivelul Uniunii Europene privind creditarea în valută şi reflectate în recomandările Comitetului European pentru Risc Sistemic publicate la 21 septembrie 2011. El a fost supus dezbaterii publice şi a luat în considerare şi propuneri ale sistemului financiar-bancar transmise prin intermediul asociaţiilor profesionale.
În esenţă, Regulamentul impune creditorilor definirea unor criterii mai exigente pentru acordarea creditului de consum în valută, însă nu afectează – comparativ cu condiţiile actuale – accesul la creditele în valută pentru care atât destinaţia cât şi garanţiile aferente sunt de natură imobiliară. De asemenea, prin acest Regulament, se îmbunătăţeşte mecanismul de informare şi avertizare a clienţilor cu privire la riscurile aferente împrumuturilor în valută şi consecinţele materializării riscurilor valutar şi de dobândă. Regulamentul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial şi va fi disponibil, după publicare, pe pagina de internet a Băncii Naţionale a României www.bnr.ro.
În proiectul de regulament prezentat în luna septembrie pe site-ul BNR se spunea că împrumuturile de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro avansul va fi de cel puţin 30%.