BNR a împrumutat 10 bănci cu aproape 13 miliarde de lei
Banca centrală nu a mai plafonat luni suma cu care împrumută băncile în cadrul licitaţiei repo.
Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămână.
Un efect negativ al plafonărilor din ultima lună a fost creşterea randamentelor la titlurile de stat.
Astfel, Finanţele au respins în august trei din cele cinci licitaţii pentru vânzare de titluri de stat, considerând că randamentul cerut de acestea este prea mare. Drept urmare, Trezoreria a împrumutat în august 1,4 miliarde lei, puţin peste jumătate din suma vizată, de 2,5 miliarde lei.
Ministerul Finanţelor organizează luni o licitaţie pentru certificate cu scadenţa la opt luni, prin care urmăreşte să atragă 700 milioane lei. La precedenta licitaţie pentru astfel de certificate, din 16 august, Finanţele au împrumutat 700 milioane lei, la un randament mediu de 5,91% pe an.
Potrivit dealerilor, leul a beneficiat parţial în ultimele săptămâni de decizia BNR de plafonare a împrumuturilor, întrucât dobânzile practicate de bănci au crescut uşor.
Dobânzile afişate luni de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) şi atrase (ROBOR) cu scadenţa la o săptămână se plasau la 5,08 – 5,58% pe an.