BNR a împrumutat 11 bănci cu 6 miliarde lei

Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat 11 bănci cu cele 6 miliarde lei oferite de operaţiunea repo de luni, iar cererea fiind de 3,7 ori mai mare, de 22,75 miliarde lei.
Economica.net - lun, 21 ian. 2013, 12:25
BNR a împrumutat 11 bănci cu 6 miliarde lei

BNR a ridicat săptămâna trecută suma disponibilă pentru licitaţia repo la 6 miliarde lei, după şapte săptămâni consecutive în care plafonul a fost la 4 miliarde lei. Această este a 16-a săptămână consecutivă în care banca centrală plafonează suma oferită la aceste operaţiuni.

Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutaţi pentru o săptămână.

Când suma de la licitaţia repo este limitată, banii sunt acordaţi pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, atunci când BNR anunţă un plafon, băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.

Cele 6 miliarde lei acordate lunea trecută au fost împrumutate de 16 bănci, iar sumele licitate de instituţiile de credit au fost de peste patru ori mai mari, ajungând la aproape 28 miliarde lei.

BNR a reluat pe 8 octombrie limitarea sumelor împrumutate prin licitaţiile repo, într-un moment în care cursul a urcat pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Din luna septembrie şi până pe 8 octombrie BNR a împrumutat băncile cu toate sumele solicitate. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilor repo săptămânale au variat între 4 miliarde lei şi 6 miliarde lei, de la reluarea plafonării.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat în luna octombrie că limitarea licitaţiilor repo derulate de banca centrală este o metodă mai rapidă şi mai eficace de acţiune decât modificarea dobânzii de politică monetară, cu un impact mai important asupra cursului de schimb.

Efectele negative al acestor plafonări sunt, însă, creşterea randamentelor la titlurile de stat emise de Finanţe, precum şi dobânzile mai ridicate practicate de bănci.

Totuşi, din a doua jumătate a lunii decembrie, cererea pentru obligaţiunile în lei vândute de Finanţe a urcat semnificativ începând cu jumătatea lunii decembrie, investitorii fiind atraşi de randamentele peste ţările din regiune. Astfel, randamentele au întrerupt trendul ascendent început în luna mai, când BNR a decis să nu mai reducă rata dobânzii de politică monetară.

Apetitul ridicat al investitorilor s-a accentuat odată cu anunţul JP Morgan de marţi seară privind includerea obligaţiunilor României într-un indice al băncii.

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că vrea să împrumute în primul trimestru între 18 şi 20 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa internă, din care 4,6 miliarde lei erau planificate în luna ianuarie.

Administratorii datoriei publice au atras deja 9,98 miliarde lei, în primele şase licitaţii din ianuarie. Până la finalul lunii, mai sunt planificate două operaţiuni pentru titluri în lei, plus o emisiune de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la trei ani, de 150 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale de 2 miliarde de lei
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale ...
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară, suma......
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care ...
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă cu noi sancţiuni
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă ...
Preşedintele rus Vladimir Putin "probabil nu vrea să oprească războiul" în Ucraina şi "mă duce cu vorba", a scris ...
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate ...