BNR a împrumutat luni nouă bănci cu 12 miliarde lei

Economica.net
24 09. 2012
bnr_975456789_25464700_29302100_51835000

Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămână.

Săptămâna trecută 7 bănci au atras 8,89 miliarde lei.

În luna august, banca centrală a limitat sumele disponibile la şase, cinci şi patru miliarde de lei, iar un efect negativ al plafonărilor a fost creşterea randamentelor la titlurile de stat.

Astfel, Finanţele au respins în august trei din cele cinci licitaţii pentru vânzare de titluri de stat, considerând că randamentul cerut de acestea este prea mare. Drept urmare, Trezoreria a împrumutat în august 1,4 miliarde lei, puţin peste jumătate din suma vizată, de 2,5 miliarde lei.

Reluarea injecţiilor de lichiditate în septembrie a determinat scăderea randamentelor, iar Ministerul Finanţelor a atras 4,54 miliarde lei, peste nivelul planificat, de 3,3 miliarde lei.

Dobânzile afişate luni de bănci pentru depozitele plasate (ROBID) şi atrase (ROBOR) cu scadenţa la o săptămână se plasau la 4,83 – 5,33% pe an.