BNR a împrumutat luni nouă bănci cu 3,5 miliarde lei prin operaţiunea repo

Economica.net
25 03. 2013
bnr_975456789_25464700_29302100_51835000

Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutaţi pentru o săptămână.

Începând din 4 martie BNR nu a mai limitat împrumuturile acordate băncilor comerciale prin licitaţiile repo.

Suma împrumutată de la BNR prin licitaţia repo a scăzut semnificativ începând cu data menţionată, pe fondul creşterii lichidităţii din piaţă. Astfel, săptămâna trecută două bănci au împrumutat 247 milioane lei, cea mai mică sumă din ultimele 17 luni la acest tip de licitaţie.

Dobânzile practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au crescut însă, la 4,9 – 5,4%, de la 1,9% – 2,4% pe an vineri. Creşterea a fost determinată de faptul că duminică a început o nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.

Banca centrală a reluat pe 8 octombrie limitarea sumelor împrumutate prin licitaţiile repo, într-un moment în care cursul a urcat pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilor repo săptămânale au variat în perioda octombrie – febuarie între 4 miliarde lei şi 11 miliarde lei.

În acelaşi timp, sumele licitate de bănci în cadrul licitaţiilor repo au fost cuprinse între 12,735 miliarde lei şi un record de 38,496 miliarde lei. Sumele ridicate solicitate de bănci au fost determinate de faptul că atunci când suma de la licitaţia repo este limitată banii sunt acordaţi pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, când BNR anunţă un plafon, băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.