BNR a împrumutat luni trei bănci cu 1,13 miliarde de euro, printr-o operaţiune repo
Prin astfel de operaţiuni, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.
Săptămâna trecută, trei bănci au atras de la banca centrală 5,382 miliarde lei (1,24 miliarde euro), tot pentru o şapte zile, la dobânda de politică monetară de 5,75% pe an.
Dealerii spun că, la fel ca la licitaţiile din ianuarie, aceste împrumuturi au fost realizate fie de unele bănci aflate în imposibilitatea de a accesa împrumuturi din piaţă, fie este vorba de fonduri atrase de instituţii de credit locale care finanţează la rândul lor Ministerul Finanţelor, la randamente în scădere.
Începând din 17 octombrie, BNR a organizat săptămânal câte o licitaţie repo.
Dobânzile afişate luni de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au coborât uşor, de la 3,26% – 3,76% la 3,09 – 3,59%.