BNR a împrumutat luni trei bănci cu 5,2 miliarde lei

Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat luni 5,2 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro) unui număr de trei bănci, pentru şapte zile, printr-o licitaţie repo, la dobânda de politică monetară, de 5,5% pe an.
Economica.net - lun, 05 mart. 2012, 11:55
BNR a împrumutat luni trei bănci cu 5,2 miliarde lei

Prin astfel de operaţiuni, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.

Săptămâna trecută, banca centrală a împrumutat patru bănci cu 5,01 miliarde lei (1,15 miliarde euro), tot printr-o operaţiune repo.

Dealerii spun că aceste împrumuturi au fost realizate de unele bănci locale care finanţează la rândul lor Ministerul Finanţelor, la randamente în scădere, la fel ca la licitaţiile din precedentele două luni.

Începând din 17 octombrie, BNR a organizat săptămânal câte o licitaţie repo.

Băncile comerciale au afişat luni dobânzi pentru sumele plasate pe termen de o săptămână în scădere, la 2,73 – 3,23%, după ce vineri acestea au fost de 3,15 – 3,65%.

Te-ar mai putea interesa și
Karoly Borbely: Hidroelectrica va veni și după 1 iulie în întâmpinarea celor 600.000 de clienţi cu o ofertă competitivă
Karoly Borbely: Hidroelectrica va veni și după 1 iulie în întâmpinarea celor 600.000 de clienţi cu o ofertă competitivă
Hidroelectrica a avut, din 2020-2021, o ofertă competitivă pentru consumatorii casnici din România, astfel că va veni în întâmpinarea celor 600.000 de clienţi ai săi şi după expirarea......
Lanțul american Wendy’s deschide primul restaurant din România, în București, în câteva zile. Vezi lista de prețuri
Lanțul american Wendy’s deschide primul restaurant din România, în București, în câteva zile. Vezi lista de prețuri
Wendy's, unul dintre cele mai cunoscute și branduri internaționale de restaurante cu servire rapidă (QSR), concurent al ...
Numărul cazurilor de rujeolă din Europa a crescut în ultimul an. 85% dintre îmbolnăviri sunt în România – Fundaţiei Friedrich Ebert
Numărul cazurilor de rujeolă din Europa a crescut în ultimul an. 85% dintre îmbolnăviri sunt în România – Fundaţiei ...
Numărul cazurilor de rujeolă a crescut, în perioada februarie 2024 - ianuarie 2025, la nivel european, iar România se ...
Metrorex și-a bugetat pierderi de 180,83 de milioane de lei pentru acest an, similare cu cele din 2024
Metrorex și-a bugetat pierderi de 180,83 de milioane de lei pentru acest an, similare cu cele din 2024
Metrorex estimează pentru anul în curs o pierdere de 180,83 de milioane de lei, în scădere cu 0,21% faţă de nivelul ...