BNR a încheiat anul 2012 cu rezerve valutare în scădere cu 2 miliarde euro faţă de anul precedent
La sfârşitul anului 2011, rezervele valutare ale BNR au fost de 33,2 miliarde euro.
În luna decembrie a anului trecut au avut loc intrări de 2,13 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi venituri din administrarea rezervelor internaţionale, se arată într-un comunicat al BNR.
Ieşirile au totalizat 2,09 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, inclusiv a treia rambursare de capital şi dobândă în sumă de 252,05 milioane echivalent euro din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,27 miliarde euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2012 au fost de 35,413 miliarde euro, faţă de 35,594 milioane euro la 29 noiembrie 2012.
Plăţile scadente în luna ianuarie în contul datoriei publice şi public garantată denominate în valută însumează 135,07 milioane euro.