BNR a redus rata dobânzii cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 5%
BNR a tăiat, pentru prima oară din martie 2012, dobânda de politică monetară, iar aceasta a ajuns la un minimum record de 5% pe an.
Reducerea dobânzii cheie cu 0,25 pp este în linie cu aşteptările analiştilor din piaţă. Guvernatorul BNR anunţa încă din luna mai, de la ultima şedinţă de politică monetară, că va urma un ciclu de reducere a dobânzii cheie.
România are cea mai înaltă rată a inflaţiei (5,32%) din Uniunea Europeană şi cea mai mare rată de politică monetară. Isărescu anunţa că, în privinţa dobânzilor, „nu vom rămâne izolaţi faţă de restul europei, ba chiar vom recupera”.
În şedinţa de politică monetară de astăzi, CA al BNR a mai decis şi gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei (15%) şi în valută (20%) ale instituţiilor de credit.
„BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin ajustarea graduală a conduitei politicii monetare şi utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure stabilitatea preţurilor pe termen mediu şi stabilitatea financiară”, se mai arată în comunicat.
Cei de la BNR se aşteaptă ca deciziile luate azi să ducă la ieftinirea creditului în lei, care stagnează ca volum, în timp ce cel în valută se restrânge.
„Deciziile constituie un semnal pozitiv pentru sistemul bancar, mediul de afaceri şi populaţie, în sensul imprimării unui trend de ieftinire graduală a creditării în lei și de stimulare a activității economice. O asemenea configurare a politicii monetare vizează, în continuare, îndeplinirea obiectivului privind asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu, în condițiile prezervării stabilităţii financiare şi ale atenuării impactului nefavorabil exercitat de factorii interni şi externi asupra redresării economiei româneşti”, se arată în comunicatul detaliat.
BNR se mai aşteaptă ca inflaţia să coboare în intervalul ţintă de 2,5% +/- 1 punct procentual.
„Aceste perspective permit relaxarea graduală a conduitei politicii monetare în condiţiile asigurării unei ancorări eficace a anticipaţiilor inflaţioniste și acordării atenției necesare evoluțiilor mediului intern și internațional”, se mai arată în comunicat.
În opinia Băncii centrale, ţinta de inflaţie poate fi dată peste cap de „volatilitatea fluxurilor de capital în condiţiile internaționale actuale, precum şi de persistenţa rigidităţilor structurale cunoscute ale economiei naţionale”.
În luna iunie, moneda naţională s-a depreciat în faţa principalelor valute, pe măsură ce pieţele au reacţionat la sistarea politicii de relaxare monetară a SUA.