Cum cere BNR să fie legea dării în plată: casa să coste sub 150.000 de euro, să stai în ea. Rata, peste 65% din venit

Vineri dupa pranz, scrisoarea continand propunerile Bancii Nationale privind darea in plata au ajuns la Parlament, au confirmat pentru HotNews surse apropiate Comisiei de Buget Finante din Senat. Propunerile se intind pe 25 de pagini si vizeaza multe detalii, acestea urmand sa fie discutate marti dimineata, desi aceleasi surse nu exclud ca discutiile sa aiba loc miercuri, intr-o sedinta comuna cu cei din Comisia Juridica.
Economica.net - vin, 12 feb. 2016, 20:05
Cum cere BNR să fie legea dării în plată: casa să coste sub 150.000 de euro, să stai în ea. Rata, peste 65% din venit

In esenta, BNR propune introducerea unui plafon de 150.000 al valorii locuintei, conditia ca locuinta sa fie locuita de cel care a luat imprumutul, iar ratele imprumutatilor sa depaseasca 65% din venit.

Raiffeisen şi Bancpost au majorat avansul pentru creditele ipotecare. Şi restul băncilor ar putea lua astfel de măsuri dacă legea rămâne în forma actuală.

Preşedintele Comisiei de Buget a Senatului, Viorel Arcaş (PSD), a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii BNR sunt invitaţi marţi la dezbaterea privind reexaminarea legii dării în plată. Citeşte propunerile trimise de BNR la Parlament cu privire la legea dării în plată pe Hotnews.

Legea dării în plată va fi discutată, iniţial, în Comisia de Buget a Senatului, va fi transmisă Comisiei Economică şi celei Juridice şi va fi înaintată plenului Senatului pentru dezbatere şi vot. Camera Deputaţilor este însă for decizional în ceea ce priveşte legea.

Citeşte şi Legea dării în plată va fi „moartă” dacă nu se aplică şi creditelor în derulare – Zamfir, PNL

             Legea dării în plată: Prima Casă ar putea să dispară. Iniţiatorul legii spune că oricum este un program „provizoriu”

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...