BNR: Băncile au scăzut dobânzile la lei în noiembrie 2013, atât la depozite cât şi la credite

Economica.net
07 01. 2014
bani_leu_salariu_94270500

De asemenea, dobânzile la depozite au scăzut şi pentru euro, însă au crescut cele la creditele pentru populaţie.

La lei, instituţiile de credit au redus dobânzile oferite pentru depozitele aflate în sold cu 0,16 puncte procentuale, astfel că media acestora a ajuns la 3,87% pe an în noiembrie 2013 faţă de 4,03% pe an în octombrie. La depozitele noi, dobânzile au scăzut în acelaşi ritm, de la o medie de 3,30% pe an în octombrie, la 3,15% pe an în noiembrie. Cu toate acestea, s-a înregistrat o creştere a bonificaţiilor acordate de bănci pentru depozitele noi, în lei, ale populaţiei cu scadenţa între unu şi doi ani, de la 4,72% pe an la 4,77% pe an. Pe ultimele 12 luni, dobânzile la depozitele în lei aflate în sold s-au diminuat cu aproximativ 1,5 puncte procentuale, însă la cele noi reducerea a fost de peste două puncte procentuale.

De asemenea, şi la depozitele în euro aflate în sold băncile au redus dobânzile în noiembrie 2013 la 2,22% pe an faţă de 2,3% pe an în luna precedentă. La depozitele noi în euro dobânzile s-au diminuat uşor, de la 2% pe an la 1,91% pe an dacă analizăm toate scadenţele, însă pentru persoanele fizice care şi-au plasat banii pe perioade de peste 2 ani băncile au tăiat mai mult bonificaţiile oferite de la 1,96% pe an la 1,53% pe an. Mai mult, cu un an în urmă, dobânzile la această categorie de depozite erau, în medie, de peste 5% pe an, potrivit datelor BNR.

La creditele în lei aflate în sold, dobânzile s-au redus în noiembrie faţă de octombrie de la o medie de 9,64% pe an la 9,37% pe an, potrivit datelor BNR. Şi pentru împrumuturile nou acordate băncile au solicitat dobânzi mai mici de la populaţie şi firme, de 8,23% pe an în noiembrie, faţă de 8,46% pe an în octombrie 2013. Pe ultimele 12 luni, dobânzile la creditele în lei nou acordate s-au diminuat cu peste două puncte procentuale, de la 10,44% în decembrie 2012, la 8,23% în noiembrie 2013

Pentru împrumuturile în valută în sold, dobânzile au rămas relativ stabile, în jurul a 5% pe an, însă la cele noi au scăzut de la 4,96% pe an în octombrie la 4,74% pe an în noiembrie. Pe parcursul ultimului an, însă, dobânzile la creditele nou acordate au crescut de la 4,53% în decembrie 2012, la 4,74% în noiembrie 2013. Pentru populaţie, băncile au scumpit împrumuturile în euro atât în noiembrie faţă de luna anterioară, de la 5,06% la 5,33%, cât şi pe ultimul an cu un punct procentual.