BNR: Cecuri refuzate la plată în februarie de 49,6 milioane de lei, de trei ori şi jumătate peste ianuarie
În a doua lună din acest an, plăţile cu bilete la ordin refuzate de bănci au însumat peste 635 de milioane de lei, în creştere de la 490 de milioane de lei cu o lună mai devreme (30%).
Per total, sumele refuzate la plată de băncile comerciale au crescut în februarie 2014, faţă de ianuarie 2014, cu peste 35%, la 684 milioane de lei, de la aproape 505 milioane de lei.
În urmă cu un an, în martie 2013, valoarea plăţilor efectuate cu instrumente de debit refuzate de bănci a fost de 935 de milioane de lei. Între timp, aceasta a crescut până la un maximum de 1,17 miliarde de lei în mai 2013, iar ulterior au scăzut treptat, potrivit datelor din Centrala Incidentelor de Plăţi.
Ca număr, incidentele de plată au crescut uşor în februarie 2014, faţă de luna anterioară, la 9.576, de la 9.488. Şi raportat la martie 2013 numărul incidentelor de plată rămâne mai scăzut, cu aproape 32%. În urmă cu un an, acesta se ridica la 14.050. Creşterea sumelor refuzate la plată are loc în contextul în care, la 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Noul Cod din care a fost scos articolul 215, alin. 4 şi 5, prin care se pedepsea direct neplata Filei Cec cu închisoare de la 3 la 15 ani.