BNR, codaşa băncilor centrale la amenzile date băncilor pentru nerespectarea legii legate de splălarea banilor

12 02. 2023
spalare bani

Instituţiile de credit şi financiare au fost amendate la nivel global cu 5 miliarde de dolari în 2022 pentru acţiuni care vizează activităţi de combatere a spălării banilor, potrivit Financial Time, citat de Deloitte,

Amenzile date de România abia au strâns 129.000 de euro. Ce e drept , nici anvergura operaţiunilor financiare desfăşurate prin băncile din România nu este echivalentă cu cea efectuată prin băncile vestice. 

Astfel, SUA au fost cele mai agresive țări care au impus cele mai multe sancțiuni, acumulând 37 de miliarde de dolari din amenzi, urmate de aproximativ 11 miliarde dolari în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, și puțin peste 5,1 miliarde dolari în Asia-Pacific.

Dintre băncile americane, Goldman Sachs, JPMorgan Chase și Wells Fargo sunt în fruntea clasamentului pentru AML (legea împotriva spălării banilor) și amenzile aferente în era post-criză.

„Băncile europene plătesc pentru eșecurile împotriva spălării banilor. Un șir de amenzi aruncă o lumină asupra eșecurilor în domeniul luptei împotriva spălării banilor la băncile europene. In conformitate cu autoritățile financiare din Europa, principalele probleme pentru care instituțiile financiare au fost amendate sunt:

– neaplicarea unor controale suficiente împotriva spălării banilor (AML) asupra clienților bazate pe situații cu risc ridicat;

– deficiențe în sistemele de monitorizare a tranzacțiilor băncilor;

– deficiențe în procesele de due diligence și procedurile de investigare a suspectului plății”, spune alerta Deloitte.

Autoritatea de reglementare financiară din Franța, ACPR, de exemplu, a dezvăluit că Crédit Agricole a fost amendată cu 1,5 milioane euro, în urma unei inspecții la fața locului a diviziei Languedoc a băncii. Inspecția a descoperit deficiențe în sistemele de monitorizare a tranzacțiilor băncii, procesele de due diligence ale clienților și procedurile de investigare a plăților suspecte.

„Între ţările din Europa Centrală şi de Est se distinge Banca Naţională a României (BNR) care a publicat informaţia privind măsurile administrative şi sancțiunile aplicate instituțiilor de credit și financiare pentru încălcarea prevederilor Legii de combatre a spălării banilor (CBS)”, arată Deloitte în newsletter-ul său.

În conformitate, pe site-ul BNR, valoarea totală a penalităților pentru 2022 a ajuns la 630 mii lei (129 mii euro). Comparativ cu amenzile europene în valoare de 11 miliarde dolari pentru aceeași perioadă, „România se poziționează cu mult în urma mediei europene, cu numărul de avertismente ale autorităților de reglementare în creștere semnificativă, „ceea ce înseamnă că aceasta duce mai mult la o politică de conciliere, în loc să pedepsească instituţiile financiare”, arată analiza Deloitte.

BNR a dat anul trecut 30 de sancțiuni pentru nerespectarea legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, de trei ori mai mult decât în precedenții doi ani la un loc. Dacă cele mai multe bănci și instituții financiare nebancare au scăpat cu avertismente, câteva au fost și amendate: Banca Transilvania, Patria Bank și OTP Bank.