BNR: Consumul privat se anticipează a fi determinantul principal al creşterii economice din 2021-2022

16 08. 2021
calcul_67859430_76619200

„Referitor la viitorul poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului au remarcat că economia va atinge probabil o dinamică considerabil mai înaltă în anul curent decât cea previzionată anterior – în principal datorită evoluţiei din trimestrul I – iar în 2022, deşi în temperare vizibilă, avansul ei va rămâne robust, în condiţiile unor ritmuri trimestriale doar marginal încetinite faţă de prognoza precedentă, comparabile cu cele din anii pre-pandemie”, se spune în minuta BNR.

Potrivit documentului, evoluţia implică o creştere ceva mai lentă a excedentului de cerere agregată de-a lungul orizontului prognozei, dar pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea anticipată în luna mai, chiar şi în condiţiile unei dinamici a PIB potenţial revizuită, din nou, consistent în sens ascendent.

„Totodată, consumul privat se anticipează a fi determinantul principal al creşterii economice din 2021-2022, cu o dinamică mult mai înaltă în anul curent decât cea previzionată în luna mai, atribuibilă, însă, în bună măsură efectului statistic carry-over şi celui generat de manifestarea pe termen scurt a cererii de consum anterior reprimate. Ajustat cu aceste efecte, ritmul anticipat de creştere a consumului privat pe orizontul prognozei este totuşi inferior mediei perioadei 2016-2019, au sesizat membrii Consiliului. În schimb, în cazul formării brute de capital fix se anticipează o dinamică mult superioară mediei din anii pre-pandemie şi, totodată, sensibil mai ridicată decât cea previzionată în luna mai, cu precădere în 2021, implicând un aport relativ mai mare al componentei la avansul economic, în contextul creşterii mai ample a cheltuielilor publice de investiţii şi al efectului de antrenare exercitat asupra investiţiilor sectorului privat, finanţate şi prin fonduri europene”, se arată în minuta BNR.

La rândul său, exportul net îşi va reduce probabil impactul contracţionist în 2021 şi 2022, însă mult mai modest decât se previzionase în luna mai, în condiţiile dinamizării mai puternice a absorbţiei interne în raport cu cea anticipată în cazul cererii externe, implicând importuri crescute, asociate inclusiv investiţiilor/reformelor finanţate prin programul Next Generation EU şi scumpirii unor mărfuri pe piaţa internaţională.

BNR precizează că îngrijorătoare a fost considerată, în acest context, înrăutăţirea perspectivei deficitului de cont curent, anticipat a-şi accentua trendul ascendent ca pondere în PIB în 2021 şi a se corecta doar marginal în 2022, implicând creşterea sa mai pronunţată deasupra standardelor europene pe orizontul proiecţiei, evoluţie de natură să inducă riscuri la adresa inflaţiei, dar şi la adresa sustenabilităţii creşterii economice.

Evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate generează însă, cel puţin în perspectivă apropiată, incertitudini şi riscuri crescute la adresa actualelor previziuni macroeconomice pe termen mediu, au convenit membrii Consiliului, date fiind reluarea creşterii infectărilor pe plan intern şi încetinirea puternică a ritmului vaccinării, precum şi semnele emergenţei unui nou val pandemic în Europa şi pe alte continente, pe fondul răspândirii rapide a variantei mai contagioase, Delta, a coronavirusului.

Banca centrală menţionează că o sursă de incertitudini şi riscuri rămâne, de asemenea, conduita politicii fiscale, al cărei grad de restrictivitate e susceptibil de mari schimbări pe orizontul prognozei, fiind dificil de anticipat, în contextul necunoscutelor privind amploarea, viteza şi instrumentele consolidării bugetare prezumate a se realiza gradual pe termen mediu – proces vital pentru stabilitatea economică, inclusiv prin implicaţiile asupra primei de risc suveran şi a costurilor de finanţare, au subliniat unii membri ai Consiliului.

În cadrul discuţiilor s-au făcut referiri la constrângerile venite din volumul ridicat al cheltuielilor permanente şi din scumpirea unor materii prime, precum şi la factorii cu acţiune favorabilă asupra veniturilor bugetare din acest an, incluzând creşterea PIB nominal mult peste ipoteza iniţială, care explică în bună măsură îmbunătăţirea evidentă a execuţiei bugetare din primul semestru. În acelaşi timp, însă, au fost invocate recomandările emise de instituţiile europene în contextul procedurii de deficit excesiv, care prevăd o anumită dinamică a consolidării bugetare în intervalul 2021-2024, precum şi un anumit tratament al veniturilor neanticipate, solicitând, de asemenea, implementarea de măsuri corective suplimentare.

În aceste condiţii, coordonatele apropiatei rectificări bugetare şi, mai ales, conţinutul strategiei de consolidare bugetară prezumată a fi elaborată până în toamnă conform respectivelor recomandări sunt deosebit de importante din perspectiva caracteristicilor pe termen scurt şi mediu ale politicii fiscale, au considerat membrii Consiliului.

Incertitudini mari sunt asociate şi gradului de absorbţie a fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precum şi a celor aferente noului Cadru financiar multianual 2021-2027, au susţinut mai mulţi membri ai Consiliului, evocând amânarea pentru toamna acestui an a aprobării de către CE a Planului naţional de redresare şi rezilienţă, precum şi capacitatea instituţională şi istoricul realizărilor în domeniu ale României.

În aprecierea membrilor Consiliului, contextul analizat justifică menţinerea neschimbată a ratelor dobânzilor reprezentative ale BNR, în condiţiile unui control strict al lichidităţii de pe piaţa monetară. O asemenea calibrare a conduitei politicii monetare vizează asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, şi în condiţii de protejare a stabilităţii financiare. S-a considerat, totodată, a fi necesară monitorizarea atentă a evoluţiilor mediului intern şi internaţional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.

Banca Naţională a României a decis, în şedinţa din 6 august, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.