BNR continuă să acorde băncilor toate sumele solicitate la licitaţia repo

Banca Naţională a României (BNR) va acorda luni băncilor sumele solicitate la licitaţia repo, pentru a treia săptămână consecutiv, după 21 de săptămâni în care banca centrală a limitat suma disponibilă pentru aceste operaţiuni.
Economica.net - lun, 18 mart. 2013, 10:03
BNR continuă să acorde băncilor toate sumele solicitate la licitaţia repo

Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutaţi pentru o săptămână.

Începând din 4 martie BNR nu a mai limitat împrumuturile acordate băncilor comerciale prin licitaţiile repo. Atunci, 13 bănci au atras 7,33 miliarde lei (1,6 miliarde euro), sumă mai redusă faţă de suma acordată în săptămâna anterioară, de 10 miliarde lei.

Ulterior, pe fondul creşterii lichidităţii din piaţă, suma împrumutată de la BNR prin licitaţia repo a scăzut semnificativ. Astfel, săptămâna trecută opt bănci au împrumutat de la BNR 2,3 miliarde lei (527 milioane euro).

Limitarea sumelor împrumutate prin licitaţiile repo a fost una dintre pârghiile utilizate de BNR pentru a tempera deprecierea leului.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat în luna octombrie că limitarea licitaţiilor repo derulate de banca centrală este o metodă mai rapidă şi mai eficace de acţiune decât modificarea dobânzii de politică monetară, cu un impact mai important asupra cursului de schimb.

Banca centrală a reluat pe 8 octombrie limitarea sumelor împrumutate prin licitaţiile repo, într-un moment în care cursul a urcat pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilor repo săptămânale au variat în perioda octombrie – febuarie între 4 miliarde lei şi 11 miliarde lei.

În acelaşi timp, sumele licitate de bănci în cadrul licitaţiilor repo au fost cuprinse între 12,735 miliarde lei şi un record de 38,496 miliarde lei. Sumele ridicate solicitate de bănci au fost determinate de faptul că atunci când suma de la licitaţia repo este limitată banii sunt acordaţi pro-rata, în funcţie de un indice rezultat în urma împărţirii sumelor subscrise şi a valorii prezentate de banca centrală. Astfel, când BNR anunţă un plafon, băncile licitează valori mai ridicate pentru a se asigura că primesc cât mai mult din sumele vizate.

Dobânzile practicate luni de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o săptămână sunt 2,32% – 2,82% pe an, uşor peste nivelurile de vineri, de 2,15% – 2,65% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Decontările fictive din spitale vor fi penalizate inclusiv cu revocarea dreptului de liberă practică al medicilor vinovaţi. Responsabilizarea managerilor de spitale publice, dar şi a spitalelor private care externează pacienţi trataţi ulterior la stat – pregătite de Guvern
Decontările fictive din spitale vor fi penalizate inclusiv cu revocarea dreptului de liberă practică al medicilor vinovaţi. ...
Guvernul a scris un amplu proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, prin care recunoaşte amploarea unor......
Noua lege a insolvenţei caută vinovaţi de serviciu în economie – Frames
Noua lege a insolvenţei caută vinovaţi de serviciu în economie – Frames
Noua lege a insolvenţei, aşa cum este definită în draftul prezentat public de către Ministerul Justiţiei, vine să ...
România este una dintre primele trei piețe pentru Decathlon la creșterea vânzărilor de biciclete
România este una dintre primele trei piețe pentru Decathlon la creșterea vânzărilor de biciclete
Decathlon, cel mai mare retailer european de articole sportive, are în România una dintre cele mai rapide rate de creștere ...
Giganţii din industria cosmetică se pregătesc pentru „ultimul atac” în India
Giganţii din industria cosmetică se pregătesc pentru „ultimul atac” în India
De la grupul japonez Shiseido şi până la grupul francez L'Oreal, marii producători de cosmetice de lux şi-au intensificat ...