BNR: Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 102 mil.euro, în primele două luni

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 102 milioane euro, în perioada ianuarie - februarie 2014, comparativ cu un excedent de 177 milioane euro în aceeaşi perioadă din anul 2013, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 11 apr. 2014, 09:01
BNR: Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 102 mil.euro, în primele două luni

Acest deficit al contului curent a venit pe fondul majorării deficitului înregistrat de balanţa veniturilor (cu 195 milioane euro) şi de balanţa comercială (cu 28 milioane euro), precum şi al reducerii surplusului înregistrat de balanţa transferurilor curente (cu 86 milioane euro).

Potrivit BNR, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 282 milioane euro (în creştere cu 35,6 la sută faţă de perioada ianuarie-februarie 2013), din care participaţiile la capital au însumat 375 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat o valoare netă negativă de 93 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 76,555 miliarde euro la 28 februarie 2014 (81,4 la sută din total datorie externă), în scădere cu 0,4 la sută faţă de 31 decembrie 2013.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2014 nivelul de 17,530 miliarde euro (18,6 la sută din total datorie externă), în scădere cu 8,5 la sută faţă de 31 decembrie 2013.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 38,7 la sută în perioada ianuarie – februarie 2014, comparativ cu 41,9 la sută în anul 2013. Gradul de acoperire a fost 7,3 luni de importuri de bunuri şi servicii la 28 februarie 2014, comparativ cu 7 luni de importuri la 31 decembrie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Industria parfumeriei este un business de miliarde care mizează pe emoție
Industria parfumeriei este un business de miliarde care mizează pe emoție
Spre deosebire de gelul de duș, loțiunea de corp sau serumul facial, care au o utilitate determinată (de curățare, de hidratare pentru piele uscată etc), parfumurile nu au alt scop decât cel......
Peste 700 de blocuri din Bucureşti, fără căldură şi apă caldă. Care sunt zonele afectate
Peste 700 de blocuri din Bucureşti, fără căldură şi apă caldă. Care sunt zonele afectate
Furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi încălzire va fi sistată la peste 700 de blocuri, pentru lucrări de ...
Ieșirile de capitaluri din luna ianuarie au slăbit rezerva BNR. Scăderea rezervei cu circa 2 mld. euro se datorează și apărării cursului de schimb. Cât va mai rezista?
Ieșirile de capitaluri din luna ianuarie au slăbit rezerva BNR. Scăderea rezervei cu circa 2 mld. euro se datorează și ...
În luna ianuarie 2025, gradul de acoperire al rezervei valutare pentru datoria pe termen scurt a scăzut sub procentul de ...
TAROM oferă bilete de avion de la 23 de euro pentru curse interne, între 24 și 26 martie
TAROM oferă bilete de avion de la 23 de euro pentru curse interne, între 24 și 26 martie
Compania națională de transport aerian TAROM pune în vânzare, în perioada 24-26 martie, bilete de avion pentru cursele ...