BNR: Cota de piaţă a băncilor cu capital majoritar românesc s-a dublat

Cota de piaţă a băncilor cu capital majoritar românesc s-a dublat, ajungând la 19,8% în iunie 2014, comparativ cu 9,4% în iunie 2013, depăşind-o pe cea a băncilor cu capital majoritar francez şi grecesc, de 13,3% şi, respectiv 12,5%, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare 2014, publicat marţi seară de Banca Naţională.
Economica.net - mie, 08 oct. 2014, 04:55
BNR: Cota de piaţă a băncilor cu capital majoritar românesc s-a dublat

Băncile cu capital majoritar austriac păstrează cea mai mare cotă de piaţă la nivelul sistemului bancar românesc, dar înregistrează o uşoară scădere, la 36,1% în iunie 2014, comparativ cu 37,8% în iunie 2013.

‘Modificările survenite la nivelul acţionariatului instituţiilor de credit din România au dus la o scădere a cotei de piaţă în activele sistemului bancar românesc a băncilor cu capital majoritar străin. Această scădere se datorează aproape în totalitate reclasificării unor bănci din grupa băncilor cu capital majoritar străin în cea a băncilor cu capital majoritar românesc. Ca urmare a acestor modificări, cota de piaţă a băncilor cu capital majoritar românesc s-a dublat (19,8% în iunie 2014 comparativ cu 9,4% în iunie 2013), depăşind cota băncilor cu capital majoritar francez şi grecesc (13,3% şi respectiv 12,5% la iunie 2014)’, se menţionează în raport.

În perioada iunie 2013 – iunie 2014, nivelul capitalului social aferent sectorului bancar românesc a crescut cu aproximativ 5% prin aport de capital efectuat de sectorul privat. Capitalul austriac a devenit majoritar (23%) la nivelul sistemului bancar românesc, fiind urmat de capitalul românesc, cu o pondere de 20%, şi capitalul grecesc, cu o pondere de 19,5%, acesta din urmă continuându-şi tendinţa descrescătoare începută în 2010. Faţă de anul 2012, creşteri au fost înregistrate la nivelul ponderilor deţinute de capitalul austriac şi cipriot, capitalul românesc înregistrând o pondere relativ constantă.

Conform documentului, structura sectorului bancar românesc a rămas relativ neschimbată pe parcursul anului 2013 şi în prima jumătate a anului 2014. Numărul instituţiilor de credit a rămas acelaşi, singura modificare la nivelul structurii fiind transformarea RBS Bank din filială în sucursală a unei bănci cu capital străin.

În sistemul bancar românesc activează 40 de bănci, dintre care 24 cu capital majoritar privat străin, patru cu capital majoritar privat românesc, două bănci cu capital integral sau majoritar de stat şi nouă sucursale ale băncilor străine; acestora li se adaugă şi o organizaţie cooperatistă de credit. Pe parcursul anului 2013, 18 instituţii de credit din UE au notificat BNR intenţia de a oferi în mod direct servicii financiare pe teritoriul României, în baza paşaportului european.

Gradul de conectare al sistemului bancar românesc cu sistemul bancar european se menţine la un nivel ridicat, spune BNR, ponderea capitalului străin fiind una importantă (81% din activele sistemului bancar în luna iulie 2014), similar celorlalte state din Europa Centrală şi de Est. Instituţiile de credit au continuat procesul de restructurare a activităţii prin reducerea numărului unităţilor bancare şi a numărului de salariaţi în încercarea de optimizare a cheltuielilor operaţionale. Ritmul redus de creditare precum şi orientarea în tot mai mare măsură către serviciile financiare digitale au influenţat deciziile legate de dezvoltarea reţelelor teritoriale de unităţi bancare.

Astfel, numărul de unităţi bancare s-a redus cu 229 în 2013 şi cu încă 142 de unităţi în prima jumătate a anului 2014. De asemenea, numărul de salariaţi din sistemul bancar s-a redus cu 3.157 în 2013 şi cu 603 în primul semestru din 2014.

Din perspectiva numărului de unităţi teritoriale şi a numărului de instituţii de credit la 100.000 locuitori, sistemul bancar din România continuă să se situeze sub media europeană, precizează Banca Naţională.

Te-ar mai putea interesa și
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, dar și cine va conduce cele două camere ale Parlamentului, Senatul și......
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ...
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...