BNR: Depozitele în lei ale populaţiei s-au majorat cu 0,4% în iunie
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 64% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au diminuat cu 0,5% la sută faţă de mai 2020, până la 244,576 miliarde de lei, iar faţă de iunie 2019 au înregistrat o creştere de 11,1% (8,3% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat în iunie 2020 cu 0,4% faţă de luna anterioară, până la 139,667 miliarde de , iar faţă de perioada similară din 2019 au înregistrat o creştere de 12,3% (9,5% în termeni reali).
Pe de altă parte, depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 1,7% (până la 104,908 miliarde de lei) faţă de luna precedentă şi au crescut cu 9,7% faţă de luna iunie a anului trecut.
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 36% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au diminuat cu 0,1% faţă de luna mai 2020, ajungând până la nivelul de 137,523 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au redus cu 0,1%, până la 28,4 miliarde de euro). Comparativ cu luna iunie 2019, indicatorul a crescut cu 17,6%, exprimat în lei şi cu 15%, dacă este exprimat în euro.
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei (exprimate în lei) au înregistrat o creştere de 0,3% (0,2% în termeni reali) faţă de luna mai 2020 (până la 99,756 miliarde de lei). Evoluţia este similară şi când indicatorul este exprimat în euro, precizează BNR.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 17,6% (majorarea a fost de 15% dacă indicatorul este exprimat în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 1,4% (-1,4% în termeni reali) faţă de luna mai 2020 (evoluţia este similară şi când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu iunie 2019, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 17,7% (dacă este exprimat în euro, creşterea a fost de 15,1%).