BNR: Excedent de 216 milioane de euro la contul curent al balanţei de plăţi, în ianuarie
‘În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 169 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare, balanţa veniturilor primare şi balanţa serviciilor au înregistrat excedente mai mari cu 69 milioane euro, 55 milioane euro şi respectiv 3 milioane euro’, precizează banca centrală.
În luna ianuarie 2018, datoria externă totală a scăzut cu 651 milioane euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 67,687 miliarde de euro, la 31 ianuarie 2018 (72,5 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2017. Datoria externă pe termen scurt a crescut, însă, că 1,7%, până la 25,616 miliarde de euro (27,5% din totalul datoriei externe).
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,8% în luna ianuarie 2018, comparativ cu 20,4% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 ianuarie 2018 a fost de 5,5 luni, faţă de 5,4 luni la 31 decembrie 2017. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 ianuarie 2018 a fost de 83,5%, comparativ cu 86,4 la sută la 31 decembrie 2017.
Anul trecut, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de peste 6,464 miliarde de euro, în creştere cu 84,79% comparativ cu anul anterior.