BNR: Legea dării în plată va duce la scăderea cu până la 10% a preţurilor locuinţelor

07 04. 2016
apartamente_95845700

„Un alt efect important al implementării Legii dării în plată va fi scăderea prețurilor bunurilor imobiliare. Astfel, este de aşteptat ca, cel puțin pe termen scurt prețurile imobiliare să scadă cu până la 10 la sută, cu impact negativ asupra valorii activelor nefinanciare deţinute de populaţie”, se arată în raportul BNR. 

Raportul BNR arată că piaţa imobiliară a revenit la nivelul dinaintea crizei financiare internaţionale, iar principalii factori care au dus la această revenire sunt îmbunătăţirea condiţiilor macroeconomice şi a celor de finanţare. Evoluția ascendentă a prețurilor pieței imobiliare este o caracteristică la nivel european, iar în România, creşterea nu a depășit nivelul de alertă stabilit de către Comisia Europeană pentru identificarea dezechilibrelor macroeconomice, mai arată BNR.

Pragul de alertă a fost depăşit în ţări precum Irlanda, Danemarca, Malta, Austria şi Suedia.

„Reluarea tendinţei ascendente a preţurilor imobiliare nu mai este concentrată în zonele metropolitane. În România, creşterea preţurilor bunurilor imobiliare rezidenţiale este generalizată, dar asimetrică la nivelul țării, astfel creșterea înregistrată în Capitală este mai redusă comparativ cu restul ţării”, se mai arată în raportul BNR. 

Creşterea preţurilor la locuinţe s-a datorat şi acces mai uşor al populației la credite. Costurile de finanțare s-au redus considerabil, iar venitul disponibil s-a majorat, în paralel cu normalizarea pieței imobiliare după perioada de euforie.

Deşi preţurile au început să crească anul trecut, acestea nu au depăşit pragul de 800 de euro/mp pentru apartamentele Bucureşti. Astfel, anul trecut, preţul pentru un apartament standard de trei camere cu 70 de mp a fost de 746 euro/mp. În plus, raportul mai arată că s-a redus şi numărul de ani necesari pentru achiziţia unei locuinţe, de la 22 de ani în 2008, la şapte ani în 2015.

„Piața imobiliară rezidențială prezintă o serie de caracteristici structurale care indică existenţa unei cereri potenţiale importante din partea populației pentru achiziţia de locuinţe. Factori ciclici precum îmbunătăţirea condiţiilor macroeconomice şi standardele favorabile de creditare contribuie de asemenea la stimularea cererii. Pe de altă parte, inițiativele legislative recente privind domeniul financiar-bancar acţionează în sensul reducerii cererii eligibile. Oferta de locuinţe are un grad ridicat de inelasticitate, iar sectoarele construcţii şi imobiliar sunt vulnerabile la ajustări ale ciclului de afaceri şi ale finanţării externe„, se mai arată în rapotul BNR.