BNR lansează o monedă de aur de colecţie şi una de alamă în circulaţie dedicate lui Vladislav I Vlaicu

Economica.net
28 04. 2014
bnr_975456789_25464700_29302100

Moneda din aur pentru colecţionare are o valoare nominală de 100 de lei, are forma rotundă, diametrul de 21 de milimetri, greutatea de 6,452 grame, calitate proof şi cantul zimţat.

‘Aversul monedei din aur redă valoarea nominală ‘100 LEI’, inscripţia în arc de cerc ‘ROMÂNIA’, stema României şi anul de emisiune ‘2014’, iar pe fundal o compoziţie reprezentând Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş’, se precizează în comunicatul BNR.

Moneda din alamă, de circulaţie, cu caracter comemorativ, are o valoare nominală de 50 de bani, formă rotundă, diametrul de 23,75 milimetri, greutatea de 6,1 grame, grosimea la chenar – 1,9 milimetri, calitate necirculată şi cant inscripţionat cu ‘ROMÂNIA’ de două ori, cu steluţă între cele două cuvinte.

‘Aversul monedei din alamă de circulaţie redă valoarea nominală ’50 BANI’, inscripţia în arc de cerc ‘ROMÂNIA’, stema României şi anul de emisiune ‘2014’, iar pe fundal o compoziţie reprezentând Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş’, se mai arată în comunicat.

Reversul, comun celor două monede, prezintă portretul domnitorului Vladislav I Vlaicu, aversul şi reversul unui ducat emis de acesta, inscripţiile în arc de cerc ‘VLADISLAV I VLAICU’ şi ‘1364’, respectiv anul urcării sale pe tronul Ţării Româneşti.

Ambele monede au putere circulatorie pe teritoriul României.

Tirajul pentru această emisiune este de 250 de bucăţi în cazul monedelor din aur pentru colecţionare şi un milion de bucăţi în cazul monedelor din alamă de circulaţie, cu caracter comemorativ.

‘Monedele din aur pentru colecţionare, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central’, se menţionează în comunicat.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din aur pentru colecţionare, dedicate aniversării a 650 de ani de la începutul domniei lui Vladislav I Vlaicu se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Preţul de vânzare pentru monedă din aur, inclusiv broşura de prezentare, este de 1.520,00 lei/buc., exclusiv TVA.

Monedele din alamă de circulaţie, cu caracter comemorativ, vor avea aceleaşi caracteristici tehnice cu monedele aflate în prezent în circulaţie la cupiura de 50 bani şi vor circula în paralel cu acestea.

Punerea în circulaţie a monedelor din alamă de circulaţie, cu caracter comemorativ, dedicate aniversării a 650 de ani de la începutul domniei lui Vladislav I Vlaicu se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit /Trezoreria Statului.