BNR: Nivelul ridicat al inflației necesită monitorizarea atentă a evoluțiilor de pe piața muncii
„Membrii Consiliului au apreciat că persistenţa în viitorul apropiat a unui grad relativ atenuat de tensionare a pieţei muncii, aşa după cum sugerează indicatorii specifici, precum şi costurile mari cu energia şi cu materiile prime, sunt de natură să limiteze creşterile salariale în primele luni ale acestui an, cel puţin pe anumite segmente. S-a convenit, totuşi, că nivelul ridicat al inflaţiei reclamă monitorizarea atentă a evoluţiilor de pe piaţa muncii, date fiind şi problemele structurale cronice ale acesteia, precum şi majorările de salarii efectuate în debutul anului în sectorul bugetar, dar şi în cel privat, sub impactul măririi consistente la 1 ianuarie 2023 a salariului minim brut pe economie”, se menţionează în document.
Potrivit sursei citate, noile creşteri lunare înregistrate de efectivul salariaţilor din economie, în septembrie – octombrie 2022, au fost sensibil inferioare celor din primul semestru al anului, inclusiv ca urmare a scăderii efectivului în sectorul privat, iar rata şomajului BIM s-a mărit marginal în octombrie – noiembrie, după descreşterea aproape continuă din ultimii doi ani până la 5,4%, în trimestrul III din 2022.
Totodată, dinamica anuală a câştigului salarial mediu brut nominal şi-a încetinit trendul ascendent, în primele patru luni din semestrul II al anului anterior.
„Ritmul de creştere a costurilor salariale unitare pe ansamblul economiei s-a cvasi-dublat, însă, în trimestrul III, iar dinamica anuală de două cifre a costului unitar cu forţa de muncă din industrie a continuat să se mărească relativ alert, inclusiv în octombrie, dar în condiţiile unor efecte adverse mai mari exercitate de costurile cu energia şi cu materiile prime asupra productivităţii muncii din acest sector”, au semnalat mai mulţi membri ai Consiliului.
În acelaşi timp, s-a remarcat că, potrivit celor mai recente sondaje, deficitul de forţă de muncă raportat de companii a stagnat în trimestrul IV 2022 la nivelul diminuat atins în intervalul anterior, iar după o redresare vizibilă în octombrie – noiembrie, intenţiile de angajare pe orizontul scurt de timp s-au redus din nou în ultima lună a anului 2022, inclusiv în contextul incertitudinilor generate de războiul din Ucraina şi al înăspririi condiţiilor financiare la nivel european şi mondial, cu impact şi asupra cererii.
De asemenea, s-a reiterat faptul că, dincolo de orizontul apropiat de timp, capacitatea unor firme de a se menţine viabile/profitabile, în contextul costurilor ridicate, va fi testată şi de sistarea măsurilor de sprijin guvernamental, precum şi de nevoia de tehnologizare, ce s-ar putea solda cu noi restructurări sau falimente de firme.
În acelaşi timp, pe piaţa muncii se vor resimţi, probabil, tot mai pregnant, influenţele extinderii automatizării şi digitalizării pe plan intern, precum şi ale recursului în creştere la angajaţi extracomunitari.