BNR nu se sperie de preţul la ouă şi va reduce dobânda de politică monetară cu 0,25%, spun analiştii

13 03. 2012
bnr_49154100

„Menţinem scenariul nostru de relaxare a politicii monetare de către BNR“, prin care „anticipăm o micşorare a dobânzii de referinţă până la 5%, la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului, cu o reducere a dobânzii cu 0,25% la sfârşitul lunii martie şi una identică la începutul lunii mai“, apreciază analiştii BT Asset Management din Cluj Napoca (BT AM).

Analiştii clujeni se aşteaptă ca „tendinţa decsendentă a inflaţiei anuale să continue până la mjlocul celui de-al doilea trimestru, cu un posibil minim în luna aprilie sau mai, în jurul valorii de 2%“.

Ulterior, urmează „să vedem o inversare de tendinţă şi o creştere până la sfârşitul anului, spre 3,3%. Presiunile inflaţioniste pe termen mediu şi lung rămân sub control datorită aşteptărilor pentru o creştere economică sub potenţial, în următorii doi ani (2012: +1.8%, 2013: +2%)“, se spune în raportul BT AM.

Inflaţia este temperată şi de consumul intern care „este slab“, ca şi de nivelul „încă ridicat al şomajului (7,2% în ianuarie)“.

„Mai mult, probabilitatea ca zona euro (şi România) să intre în recesiune, în primul trimestru din 2012, ar trebui să influenţeze negativ preţurile materiilor prime şi ale petrolului“, adaugă analiştii BT AM.

Amânarea liberalizării preţurilor gazelor naturale pentru persoanele fizice până în 2013 – 2015 „ar trebui să reducă din incertitudinea în legătură cu ajustarea preţurilor administrate (9,4% din coşul de consum).

Pe de altă parte, „majorarea salariilor angajaţilor la stat cu 15% ar urma să pună presiune asupra preţurilor abia spre sfârşitul anului“, estimează analiştii BT AM.

 

Statistica

Inflaţia a crescut în februarie cu 0,6% faţă de ianuarie, mai mult decat anticipasere analiştii BT AM (0,4%) ca şi economiştii concultaţi de Bloomberg (+0,4%).

Preţurile alimentelor au fost principalul contribuitor la inflatie în februarie (+1,2% lunar, +0,5% contributie). Jumătate din aport a venit de pe urma „creşterii notabile a preţurilor la legume (+5,8%) şi la ouă (+12,7%).

Pretul serviciilor a fost aproape neschimbat, în timp ce majorările la preţurile tutunului (+1,4%) şi ale combustibililor (+0,8%) au determinat o inflaţie lunară la produsele nealimentare de 0,4%.

„Factorul sezonier pe care l-am observat pentru produsele alimentare a fost mai accentuat decât am anticipat şi cu aproximativ 0,5% mai mare decât de obicei. Din calculele noastre rezultă că aproximativ jumătate din această influenţă sezonieră atipică a fost determinată de preţul la ouă, care, în general, scade în luna februarie şi martie“, observă raportul BT Asset Management (BT AM).

Procesul de dezinflaţie anuală a indicelui preţurilor de consum a continuat în februarie (2,6%) faţă de ianuarie (2,7%), „datorita unui efect de bază favorabil (a raportării la o inflaţie mai amre anul trecut, n.r.), cu toate că inflaţia lunară a accelerat, ca urmare a factorului sezonier din sectorul alimentar“, explică analiştii faptul că inflaţia a înregistrat un nou minimul istoric.

Preţurile produselor nealimentare continuă să reprezinte cea mare influenţă la inflaţie şi au contribuit cu 1,8% la nivelul de 2,6%, consemnat în februarie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

Costul serviciilor s-a majorat cu 4,8% anual, în principal datorită evoluţiei cursului euro-leu (+2,4% pe curs mediu), în timp ce anul agricol foarte bun din 2011 a adus o scădere anuală a preţurilor alimentelor cu 0,4% .